Antrenorul Universităţii Craiova, Costel Gâlcă, a anunţat din nou obiectivul echipei sale din acest sezon. Cupa României rămâne o ţintă pentru echipa din Bănie, mai ales după ce acţionarul Mihai Rotaru a fost furios la startul competiţiei.
"Am mai spus-o". Costel Gâlcă a câştigat în Cupa României şi a intervenit, după ce Mihai Rotaru a fost furios
Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87.
Oltenii au început slab competiţia, 0-1 cu Metalul Buzău, când Costel Gâlcă a folosit multe dintre rezervele obişnuite din Superliga. Universitatea Craiova a folosit mai mulţi jucători importanţi la Ploieşti, iar Costel Gâlcă a spus că trofeul Cupei României este un obiectiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Era important să câştigăm azi, să avem opţiuni de calificare din Cupa României. A fost un meci greu, cu o echipă organizată, care nu ne-a lăsat spaţii, dar am reuşit să câştigăm. Da, am fost eficienţi, dar am avut un echilibru defensiv mai bun decât în alte meciuri şi era important să nu primim gol. Am spus-o şi înainte că toţi cei din lot au o opţiune să joace şi să-şi câştige locul atât în Superliga, cât şi în Cupa României. Mă bucur pentru Bană că a marcat.
Am mai spus-o că ne dorim să câştigăm Cupa României, ajungem la meciul cu FCSB şi vrem să-l câştigăm. Ne uităm în prezent şi la ce vom face în viitor", a declarat antrenorul Universităţii Craiova, Costel Gâlcă.
În grupa B, Metalul Buzău este liderul-surpriză, cu patru puncte, urmată de FCSB, Petrolul şi Universitatea Craiova, toate cu câte trei puncte. Dinamo are un singur punct şi şanse infime la calificare, în timp ce Borcea este practic eliminată.
- Citește și
- Omagiu emoţionant pentru Duckadam la meciul de azi din Cupa României! Cum au apărut fotbaliştii pe teren
- Billel Omrani şi-a setat un obiectiv îndrăzneţ! Vrea să câştige alături de Poli Iaşi ce nu a reuşit cu FCSB şi CFR | VIDEO
- A trecut pe la Juventus şi a venit la Rapid cu "şcoala de fotbal" făcută în Italia: "Chiellini era un tip incredibil. Ne vorbea nouă, tinerilor" | VIDEO
- Charles şi Arthur Leclerc scriu istorie în Formula 1! Vor deveni primii fraţi care vor pilota într-o sesiune de F1 în calitate de colegi de echipă
- "E supărător, da". Opruţ a spus care este interesul lui Dinamo, după ce în Cupa României a clacat. Eddy Gnahore, întrebat despre interesul altor echipe
- Gigi Becali a auzit ce a declarat Dan Şucu şi a avut o reacţie incredibilă: ”Dumnezeu nu-l va lăsa în play-off. Face un mare păcat”
- Aproape de eliminare! Zeljko Kopic a dezvăluit că Dinamo nu a avut tragere de inimă în Cupa României: "Nu putem spune că era o prioritate"
- Marius Şumudică a numit campionatele unde este aşteptat, în cazul în care va pleca de la Rapid: ”Tot timpul am avut oferte”
- A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de la revenire: "Echipa să fie sus" | VIDEO
- VIDEO | Fotbal Frumos, în etapa a 18-a din Superliga! Cele mai tari faze din runda în care U Cluj a pierdut primul loc. FCSB a făcut legea cu Oţelul
- România şi-a aflat programul din grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin! Primul meci este infernal
- Pep Guardiola l-a înţepat pe Jose Mourinho, după ce Manchester City a ajuns la şapte meciuri fără victorie
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: costel galca, petrolul ploiesti universitatea craiova