Croatul Goran Ivanisevici, câştigător al turneului de la Wimbledon în 2001, a anunţat că liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, i-a cerut să îl ajute să îşi apere titlul obţinut anul trecut la turneul londonez care va începe, luni, la All England Club, informează AFP.
“M-a sunat acum câteva zile. Am fost puţin surprins. Nole voia să vin mai devreme, dar aveam un angajament dinainte la un turneu în Suedia. Am venit în această dimineaţă pentru primul antrenament, care s-a desfăşurat bine. Din nefericire nu voi putea rămâne alături de el decât în prima săptămână, pentru că am alte angajamente. Sper că va continua colaborarea noastră”, a declarat Ivanisevici potrivit Sportklub.
Ivanisevici, în vârstă de 47 de ani, i-a antrenat pe Marin Cilici şi Milos Raonic.
Djokovici, 32 de ani, va juca luni în primul tur la Wimbledon, cu germanul Philipp Kohlschreiber.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: novak djokovic