Cosmin Contra încearcă să-l convingă un nou nume important să i se alăture la echipa naţională şi poartă discuţii cu Cristian Chivu, căruia îi va fi propus un post în cadrul FRF, susţine preşedintele Răzvan Burleanu.
Şeful FRF a refuzat să ofere mai multe detalii, dar a recunoscut că noul selecţioner poartă discuţii cu fostul său coleg de la echipa naţională.
Burleanu se declară deja extrem de mulţumit de venirea lui Adrian Mutu şi pare deschis şi spre o colaborare cu Cristi Chivu. Nu este clar ce rol ar urma să aibă Chivu în cadrul FRF, dar foarte probabil ar avea o implicare directă în ceea ce înseamnă echipa naţională de seniori.
"Doar Cosmin Contra şi Cristi Chivu pot spune asta. Cu Bogdan Lobonţ a reuşit. Cred că sunt discuţii, dar Cosmin Contra este mult mai în măsură să răspundă. Şi venirea lui Adi Mutu considerăm că este un câştig, deja s-a integrat foarte puternic. Nu e vorba de venit în echipa mea sau a altcuiva, pur şi simplu e vorba de ceea ce facem cu fotbalul din România. Şi vrem să-l creştem", a declarat Răzvan Burleanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.