Basarab Panduru şi Mihai Stoica au urmărit prestaţia lui Lionel Messi din partida Argentina - Austria, partidă câştigată de sud-americani, cu scorul de 2-0.
Lionel Messi a înscris două goluri în poarta Austriei şi cinci la acest Campionat Mondial după două partide, iar contribuţia lui i-a adus Argentinei şase puncte în Grupa J. Sud-americanii sunt calificaţi în fazele eliminatorii ale competiţiei şi pot spera la un nou titlu mondial.
Basarab Panduru a fost vrăjit de reuşitele lui Messi din partida cu Austria. Fostul internaţional român a remarcat calităţile extraterestre ale fotbalistului de la Inter Miami.
Basarab Panduru: "Poate se urcă într-o navă spaţială"
"Eu zic să îl urmăreasca careva pe Messi, poate se urca într-o navă spaţială, nu cred ca e de pe Pământul ăsta. La cum joacă, nu ai cum să joci aşa, să faci nebuniile astea. Nu se poate. Glumă, glumă dar în ritmul ăsta joacă şi la Cupa Mondială peste 4 ani", a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
MM Stoica nu-şi explică evoluţiile excelente ale argentinianului ajuns la 38 de ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Parcă e mai relaxat de cum era acum câţiva ani, poate că a câştigat tot ce se putea câştigă, acum, pur şi simplu, pictează. Nu există explicaţie! Eu eram sigur că o sa dea gol.
La Cristiano Ronaldo se vede vârsta. Messi zici că s-a dus la Miami să se antreneze pentru Cupa Mondială, să se relaxeze acolo.", a declarat Mihai Stoica.
Afla mai multe despre: cupa mondiala, lionel messi, argentina







