Spaniolul Rafael Nadal a avut probleme la mâna stângă în setul al treilea al finalei de la Roland Garros, câştigată, duminică, în faţa austriacului Dominic Thiem.
"Am avut un fel de crampe la mână şi asta m-a speriat. Degetul nu se mai mişca şi nu mai puteam să ţin racheta. Mi-a fost frică să nu fi cheltuit toată energia pentru nimic. Mi-am pus pansamente pe degete din cauza transpiraţiei şi poate că erau prea strânse, iar sângele nu mai circula", a declarat Nadal, potrivit lequipe.fr.
Liderul ATP a câştigat, duminică, al 11-lea titlu la Roland Garros.
"Am jucat cel mai bun meci din acest turneu şi era important să fac asta pentru că Dominic are un joc foarte bun, foarte agresiv. Este incredibil, nu e nici măcar un vis, este de neconceput să crezi că poţi câştiga de 11 ori. Dominic este un jucător foarte bun, circuitul are nevoie de un sportiv ca el şi sunt sigur că va fi în locul meu în câţiva ani", a spus tenismenul despre trofeul câştigat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rafael Nadal, locul I ATP, a câştigat, duminică, pentru a XI-a oară turneul de la Roland Garros, după ce l-a învins, cu scorul de 6-4, 6-3, 6-2, pe austriacul Dominic Thiem, locul 8 ATP.
Nadal s-a impus în două ore şi 42 de minute şi a câştigat a doua oară consecutiv la Paris. Acesta este al 17-lea trofeu de grand slam din cariera spaniolului de 32 de ani.
Odată cu victoria de duminică, Nadal îşi păstrează locul I în clasamentul ATP. În afara celor 2.000 puncte ATP, spaniolul primeşte un premiu de 2,2 milioane de euro, cu care devine al treilea tenismen din istorie care depăşeşte 100 de milioane de dolari din tenis, după sârbul Novak Djokovici şi elveţianul Roger Federer.
Thiem va primi 1,12 milioane de euro şi 1.200 de puncte ATP, pentru prima finală de grand slam disputată în cariera lui, la vârsta de 24 de ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.