Echipa campioană a Italiei, Napoli, a învins luni seară, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Pisa, în etapa a patra din Serie A.
Napoletanii au avut un gol anulat în minutul 26, la Rasmus Hojlund, care se afla în ofsaid, însă gazdele au reuşit să deschidă scorul, în minutul 39, când Spinazzola l-a servit pe Billy Gilmour şi mijlocaşul scoţian a înscris, acesta fiind primul gol din cariera de profesionist a jucătorului în vârstă de 24 de ani. Pisanii au ratat prin Leris, în minutul 45, şi a fost 1-0 pentru Napoli la pauză.
În minutul 59 Marius Marin, care a fost titular la oaspeţi, a trimis în careu, mingea l-a lovit pe Beukema în picior şi apoi în mână, iar arbitrul a dictat penalti pentru Pisa. A egalat Nzola de la punctul cu var şi a pus egalul pe tabelă. Napoli a revenit în joc odată cu golul lui Spinazzola, din minutul 73, şut pe jos, din afara careului, pentru ca Lucca să înscrie în minutul 82, din pasa lui McTominay şi să facă 3-1. În minutul 90 căpitanul Di Lorenzo a gafat ca un începător şi oaspeţii au redus din diferenţă, prin Lorran.
A fost Napoli – Pisa 3-2 şi după patru etape Napoli rămâne singura echipă cu patru victorii în patru etape, conducând în clasament, cu 12 puncte. Pisa e penultima, a 19-a, cu un singur punct.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Marin a fost înlocuit în minutul 80 la echipa oaspete.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius marin, pisa, serie a