You are here:

"Naţionala are nevoie de Mitriţă, nu invers!" Reacţie categorică, după ce mijlocaşul lui New York City a văzut din tribune meciul cu Insulele Feroe

"Naţionala are nevoie de Mitriţă, nu invers!" Reacţie categorică, după ce mijlocaşul lui New York City a văzut din tribune meciul cu Insulele Feroe

Echipa națională

Comentarii

Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, îl trage la răspundere pe selecţionerul Cosmin Contra pentru că l-a lăsat în tribune pe Alexandru Mitriţă, la meciul cu Insulele Feroe.

Deşi selecţionerul a dezminţit un posibil conflict cu jucătorul, Cârţu rămâne la părerea că între Mitriţă şi Contra a existat un schimb de replici, după ce mijlocaşul lui New York City a fost schimbat la pauza meciului cu Suedia.

"Acolo clar s-a întâmplat ceva cu ei doi. N-am date exacte despre ce s-a discutat acolo, dar precis au fost nişte schimburi între ei doi, pe care Contra nu le-a acceptat sau nu i-a convenit şi a acţionat în  modul la care a acţionat.

Acum şi pentru mine, ai un meci cu Feroe, să nu-l foloseşti pe Mitriţă mi se pare puţin aşa, deplasat, pentru că e jucător în special de jocuri de acasă, de combinaţii, te aşteptai să intre în multe combinaţii pentru a marca în România.

Nu ştiu, a fost partida aia, nu ştiu prestaţia lui, nu pot s-o apreciez, am înţeles că nu a fost ceea ce se aştepta de la el şi de aici... Mie îmi plac calităţile lui, eu îl consider un fotbalist de mare calitate şi pentru un meci cum era ăsta acasă şi cu o echipă ca Feroe zic că se preta şi te puteai folosi de el. Depinde cum vor evolua lucrurile în viitor şi discuţiile care vor mai fi între ei doi vizavi de ceea ce s-a întâmplat, că mai mult ca sigur s-a întâmplat ceva, şi cum vor gestiona situaţia asta", a declarat Sorin Cârţu, la Telekom Sport.

Cârţu crede că echipa naţională are mai mare nevoie de Alexandru Mitriţă decât are jucătorul de prima reprezentativă.

"Eu ştiu că la ceea ce este la ora actuală în fotbalul românesc, eu zic că naţionala are nevoie de Mitriţă. Acum pe unde e acolo nu ştiu dacă mai are nevoie de echipa naţională. Ştii cum e, e pe o postură din asta de America, un circuit american de fotbal bun, cu bani mulţi. România are nevoie de Mitriţă în continuare şi nu trebuie pierdut, nu trebuie scos din circuitul ăsta al echipei naţionale", a încheiat Cârţu.

România a obţinut, marţi, prima victorie în preliminariile Euro 2020, învingând, la Cluj-Napoca, scor 4-1 (3-1), reprezentativa Insulelor Feroe, în etapa a II-a Grupei F. În primul meci, tricolorii au fost învinşi, sâmbătă, cu 2-1, în deplasare, de Suedia.

milioane de euro este cota lui Mitriţă, conform Transfermarkt.de

7 selecţii are Mitriţă la echipa naţională, fără să marcheze

8 milioane de euro a plătit New York City pentru serviciile lui Mitriţă

Afla mai multe despre: mitrita 

viewscnt
Articole similare