You are here:

„Ne-aţi condamnat deja? Ne cerem ultimul drept înaintea ghilotinei: Lăsaţi-ne să ne câştigăm salvarea!”. PCH, reacţie furibundă după decizia FRF

„Ne-aţi condamnat deja? Ne cerem ultimul drept înaintea ghilotinei: Lăsaţi-ne să ne câştigăm salvarea!”. PCH, reacţie furibundă după decizia FRF

Superliga

Comentarii

Peluza Cătălin Hâldan, acţionar al FC Dinamo, a emis, marţi, un comunicat, în care cere să-i fie permisă echipei "alb-roşii" să-şi joace pe teren salvarea de la retrogradare, după ce o decizie a FRF luată cu o zi înainte anulează posiblitatea "câinilor" de a mai disputa restanţele avute.

"NU AM ADUS NOI PANDEMIA!

De ce ne-o puneţi în cârcă?

Ne strigăm dreptul de a juca meciurile pe teren. Acum strigăm doar aici, dar suntem gata s-o facem ORIUNDE SE VA AUZI MAI TARE şi sub orice formă! TAS-ul va fi doar o palidă umbră a strigătului nostru!

Ne-am lăsat izolaţi, carantinaţi, urmăriţi. Am fost singurii trataţi în felul acesta, în timp ce pentru alţii s-au inventat ”teste neconcludente” şi ”teste fulger”

Ni s-a cerut să jucăm din două în două zile. Am acceptat şi asta, oricât ar fi de inuman. Jucăm cu inima, atât cât poate să reziste. Am acceptat să jucăm după 7 zile de izolare şi apoi după 14 zile. Am început să ne câştigăm punctele. Şi acum schimbaţi iar regulile jocului? Dacă nu a mai mers cu izolarea în case, aţi trecut la izolarea fotbalului în birouri, unde soarta se decide prin ridicare de mână?

Ne-aţi condamnat deja? Ne cerem ultimul drept înaintea ghilotinei: LĂSAŢI-NE SĂ NE CÂŞTIGĂM SALVAREA!

Jucăm în fiecare zi, DAR LĂSAŢI-NE SĂ JUCĂM!

Până mai ieri aţi ţipat că deţinătorul drepturilor tv cere ca toate meciurile să fie jucate pe teren? Ne-am conformat. Acum nu mai vrea nimeni meciuri pe teren?

UEFA nu v-a cerut nimic legat de programul din play-out. Şi v-aţi gândit că e fair-play să cereţi să decidă cluburile direct implicate, direct interesate de retrogradarea lui Dinamo? A câta nedreptate ar fi asta? E ca şi cum aţi fi întrebat Craiova dacă acceptă să fie desemnată campioană fără a mai juca meciul cu CFR...

Câinilor, nu putem ieşi toţi în stradă în faţa sediilor FRF şi LPF, pentru că mulţi dintre voi sunteţi departe de Bucureşti şi de ţară. Dar putem face fiecare dintre noi ceva: Distribuiţi masiv acest apel. Distribuiţi-l şi pe propriul profil şi pe messenger şi pe whatsapp, către toţi câinii!", se arată în comunicatul Peluzei Cătălin Hâldan.

FRF a anunţat, luni seară, că barajul pentru menţinerea/promovarea în Liga I, între ocupanta locului 12 din primul eşalon (Poli Iaşi, acum) şi ocupanta locului 3 (CS Mioveni) din Liga a II-a se va desfăşura la 9 şi 12 august, ceea ce înseamnă că Dinamo nu va mai putea disputa cele cinci restanţe pe care le are în acest moment, din cauza cazurilor pozitive cu noul coronavirus din lot.

"În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF, având în vedere Decizia Comitetului Executiv al FRF din 03.08.2020, având în vedere termenul limită impus de UEFA pentru comunicarea echipelor participante în competiţiile europene intercluburi, respectiv 03.08.2020, având în vedere comunicarea LPF cu privire la opinia cluburilor din play-out-ul Ligii 1 referitor la desfăşurarea jocurilor de baraj pentru menţinerea / promovarea în Liga 1 în două manşe la datele de 9 şi 12 august 2020: (...)

Ia act de opinia exprimată de majoritatea cluburilor din play-out-ul Ligii 1 (7 cluburi) şi pe cale de consecinţă păstrează programarea jocurilor de baraj pentru menţinerea / promovarea în Liga 1 pentru datele de 9 şi 12 august 2020", se arată în comunicatul FRF.

Dinamo ocupă acum locul 7, penultimul, direct retrogradabil, în play-out-ul Ligii I şi va mai juca doar meciul cu FC Viitorul, din ultima etapă, fără posibiliate de a părăsi poziţia actuală.

LPF trebuie să stabilească modul în care se va întocmi clasamentul final al play-out-ului, iar acesta trebuie să fie aprobat de Comitetul Executiv al FRF. Printre soluţii se numără pierderea tuturor meciurilor la masa verde de către Dinamo şi întocmirea unei ierarhii pe baza raportului puncte/meci.

Afla mai multe despre: dinamoligafrfplay-out 

viewscnt
Articole similare