You are here:

"Ne interesează foarte mult soarta lui!" EXCLUSIV | El ar putea fi surpriza lui Contra în Liga Naţiunilor, cu o condiţie

"Ne interesează foarte mult soarta lui!" EXCLUSIV | El ar putea fi surpriza lui Contra în Liga Naţiunilor, cu o condiţie
Comentarii

România va juca în acest an în Liga Naţiunilor, competiţie ce ne poate asigura calificarea la Euro 2020. Serbia, Muntenegru şi Lituania sunt adversarele tricolorilor în faza grupelor, iar obiectivul lui Cosmin Contra până la primul meci din septembrie este să-şi contureze un lot capabil să câştige această grupă ce asigură ulterior prezenţa într-un play-off.

Unul din numele surpriză de pe lista jucătorilor convocaţi în vederea amicalelor cu Israel şi Suedia, din finalul acestei luni, este mijlocaşul Dorin Rotariu, de la Royal Mouscron.

Contra a dezvăluit că el şi colaboratorii săi l-au urmărit cu atenţie pe fostul dinamovist. Selecţionerul vede în Rotariu o soluţie pentru naţională, dar îi transmite mijlocaşului de 22 de ani că trebuie să devină mult mai constant pentru a putea aspira la un loc în lotul naţionalei.

"Ne interesează foarte mult soarta lui Roti şi a lui Chipciu şi o dată la zece zile am trimis pe cineva în Belgia pentru ei. Rotariu, chiar dacă dă goluri, i-am spus şi lui, are moment în care dispare din joc.

Are calitate foarte mare, dă goluri, pase de gol, dar vreau să văd mai multă concentrare! E tânăr, dar trebuie să-şi dorească mai mult. Şi asta îi cerea şi Mircea Rednic când era antrenor
", a declarat Cosmin Contra la Telekom Sport.

Lotul României pentru amicalele cu Israel şi Suedia

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Nantes, 48/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 1/0)

Fundaşi: Vlad Chiricheş (Napoli, 53/0), Cosmin Moţi (Ludogoreţ, 12/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 23/0), Dragoş Grigore (Al Sailia, 31/0), Alin Toşca (Benevento, 10/0), Ionuţ Nedelcearu (UFA, 0/0)

Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege, 9/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 19/6), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 32/4), Dorin Rotariu (Royal Mouscron-Péruwelz, 4/0), Alexandru Creţu (NK Maribor, 0/0), Paul Anton (Anji Mahacikala, 0/0), Gheorghe Grozav (Bursaspor, 23/5)

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets, 21/6), Florin Andone (Deportivo, 21/1).

Lotul final, care va include şi numele jucătorilor din campionatul intern convocaţi, va fi anunţat ulterior.

Partida României cu Israel va avea loc în 24 martie, la Netanya, şi meciul dintre tricolori şi Suedia se va disputa în 27 martie, la Craiova.

Afla mai multe despre: cosmin contraromanianationalaliga natiunilor 

viewscnt
Articole similare