Sepsi şi FC Voluntari au făcut 2-2, într-un meci în care s-au acordat trei lovituri de la 11 metri, două pentru gazde, una pentru ilfoveni. Eugen Neagoe consideră însă că echipa sa a avut încă o lovitură de la 11 metri.
Eugen Neagoe se declară foarte nemulţumit de arbitrajul de la Sepsi - FC Voluntari 2-2. Antrenorul echipei din Sfântu Gheorghe este de părere că Sepsi este persecutată de arbitri şi spune că a avut încă o lovitură de la 11 metri, când scorul era 2-1:
”Cred că a fost penalty şi atunci, probabil, se făcea 3-1 şi se termina meciul. Din păcate, ăsta este fotbalul, am fost egalaţi în prelungiri. Chiar dacă Voluntariul, în repriza a doua, ne-a adus în terenul nostru fără voia noastră, am avut nişte contraatacuri foarte periculoase. Îmi pare rău că am pierdut două puncte, era foarte important să câştigăm acest joc. N-am ce să le reproşez băieţilor, au făcut tot ce trebuia, dar au făcut unele greşeli.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Asta este situaţia. Dacă oamenii care ne conduc, care ne arbitrează au direcţie să arbitreze împotriva noastră, măcar să ne spună, să nu ne mai batem, să muncim în fiecare zi. Am pierdut două puncte mari, dar asta este, mai sunt încă 12 jocuri”, a declarat Eugen Neagoe pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sepsi, eugen neagoe, fc voluntari, liga 1