Karius pare că şi-a încheiat conturile cu Liverpool, după ce i-a ucis pe ”cormorani” cu gafele sale din finala Ligii Campionilor. Klopp îşi caută deja alt portar, dar, contrar aşteptărilor, omul care a făcut-o pe Real campioană nu duce lipsă de oferte.
Italienii de la Rimini sunt gata să-l primească pe Karius în lotul lor şi îl asigură pe portarul lui Liverpool că echipa lor este fix ce-i trebuie într-o asemenea situaţie.
”Prin tot ceea ce a făcut după meci, Karius a arătat curaj. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc şi să-l felicit sincer. Cred că Rimini ar fi un loc perfect pentru el ca să uite o perioadă de ce s-a întâmplat. Ar avea o concurenţă bună din partea portarului nostru, iar apoi ar fi pregătit să revină din nou la cel mai înalt nivel”, a spus Giorgio Grassi, preşedintele lui Rimini.
Este greu de crezut că portarul va accepta un asemenea pas în spate, dar este foarte probabil ca meciul de coşmar cu Real Madrid să fi fost ultimul pentru Karius în tricoul lui Liverpool.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.