You are here:

”Nebunul” Carlos Fernandes a ajuns într-o situaţie dramatică: ”Mă ajută psihologul lui Andre Gomes”. Clipele dificile pe care le trăieşte fostul portar al FCSB-ului

”Nebunul” Carlos Fernandes a ajuns într-o situaţie dramatică: ”Mă ajută psihologul lui Andre Gomes”. Clipele dificile pe care le trăieşte fostul portar al FCSB-uluigalerie foto

Campionate

Comentarii

Ajuns la 39 de ani, Carlos Fernandes spune că se află într-un moment dificil al vieţii şi a apelat la serviciile unui psiholog pentru a face faţă.

”Nebunul” Carlos Fernandes este foarte aproape de finalul carierei, un moment despre care spune că se teme foarte mult. În acest moment, fostul portar al FCSB-ului joacă pentru Amarante, în liga a treia a Portugaliei, o experienţă despre care spune că-l ajută să nu se mai simtă singur. Fernandes spune că tânjeşte după momentele de glorie ale carierei sale şi îi este frică să renunţe la cariera de fotbalist.

Fostul internaţional angolez spune că a apelat la serviciile unui psiholog şi că acum este nevoit să se pregătească să-şi ia viaţa de la capăt:

”Am început să joc fotbal de plăcere. Deodată, foarte repede şi aproape fără să-mi dau seama, am ajuns profesionist. Şi am trecut rapid de la anonimat la a fi recunoscut pe stradă. Am avut norocul să ajung la nivelurile la care mulţi îşi doresc să ajungă, adică să joc în Liga Campionilor şi la echipa naţională. Acestea sunt însă momente care trec foarte repede, fără să ne dăm seama. Şi, deodată, luminile se sting şi totul trece.

Uşile se închid din cauza vârstei, suntem deja consideraţi bătrâni la 32 sau 33 de ani. Mărturisesc că am mari dificultăţi în a accepta acest lucru. Încă mai joc la 39 de ani, nu cred că sunt bătrân, fizic poate lucrez mai bine şi mai mult decât mulţi dintre tinerii care joacă fotbal.

[...] Când greşim, avem poarta în spatele nostru, suntem arătaţi cu degetul şi, pentru a face faţă, trebuie să fim foarte puternici din punct de vedere psihologic. Trăim mereu în singurătate. Când lucrurile nu merg bine, suntem singuri.



Astăzi, îmi caut un pic refugiul, care este la o oră şi jumătate de casă (n.r. este legitimat la Amarante, în liga a treia a Portugaliei). Când ajungem la stadion, ne echipăm, ne antrenăm, scapi un pic de singurătate. Acolo simt că sunt cineva. Dacă nu sunt acolo, sunt un nimeni. (n.r. dacă primeşte ajutor de la un psiholog) Da, de la medicul care s-a ocupat de cazul lui Andre Gomes, la Barcelona. El mă ajută. De asemenea, studiez, încerc să văd ce voi face în continuare. Fără îndoială, este necesar să studiez pentru a-mi continua viaţa

[...] Voi fi sincer. M-am gândit bine dacă să vorbesc sau nu. Sunt la fel care orice alt jucător care are acea teamă când alţi oameni ajung să cunoască detalii despre viaţa noastră. Acest lucru nu este uşor. La 39 de ani parp că încep altă viaţă. Cam asta fac. Amân sfârşitul cariere, merg între timp la psiholog şi studiez pentru a-mi putea începe viaţa de la zero”,
a declarat Carlos Fernandes într-un interviu pentru tribunaexpresso.pt.

Afla mai multe despre: carlos fernandes 

viewscnt
Articole similare