Ionuţ Nedelcearu a fost convocat de Cosmin Contra la naţională şi are şansa debutului sub tricolor în partidele amicale cu Israel şi Suedia.
Nedelcearu a ajuns în România în această dimineaţă şi spune că vrea să demonstreze că poate fi o soluţie pentru naţională şi la viitoarele acţiuni. Nici gazonul de pe Ion Oblemenco nu îl sperie pe fundaşul de 21 de ani.
"Da, am vazut (n.r. gazonul de la Craiova), am urmarit meciuri, dar nu mi-e teama de accidentare. Mă gândesc, dacă voi juca, să o fac cât mai bine.
Mă gândeam la naţională, orice jucător se gândeşte la naţională. Mă bucur că a venit acum (n.r. convocarea) Sper să nu dezamăgesc, să demonstrez că se pot baza pe mine!", spune Nedelcearu.
Fundaşul consideră că s-a adaptat deja la noua echipă şi se declară convins că transferul de la Dinamo la Ufa l-a ajutat să ajungă şi la naţională.
"Îmi place (n.r. în Rusia). Ştiam ce mă aşteaptă şi altfel nu acceptam. Mă bucur că am început cu dreptul această perioadă în Rusia, prin prisma rezultatelor bune din această perioadă.
Cred că m-a ajutat şi la convocare această mutare. Nu ştiu dacă m-ar fi convocat dacă rămâneam la Dinamo. Normal că îmi pare rău (n.r. de foştii colegi). Şi eu am făcut parte până în ultima parte din această echipă, fiindcă Dinamo a fost mereu în sufletul mecu, oriunde aş fi orice s-ar întâmpla!
Nu am nicio favorită la titlu (n.r. în România)... Să câştige titlul cine e mai bun", a mai declarat Nedelcearu la sosirea în România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nedecearu, dinamo, nationala, israel, suedia, ufa