Neluţu Varga, finanţatorul celor de la CFR Cluj, le-a transmis jucătorilor săi un mesaj la finalul derby-ului local disputat pe teren propriu în faţa celor de la U Cluj.
Patronul celor de la CFR Cluj este mulţumit după al şaptelea rezultat pozitiv consecutiv obţinut în Superliga. "Feroviarii" au urcat pe loc de play-off, cu patru etape rămase de disputat în sezonul regular. Varga le-a pregătit prime fotbaliştilor săi după seria excelentă de rezultate din campionat.
Nelu Varga: "De asta tot bag bani şi sunt aici"
"Nu am putut vedea meciul, doar am urmărit scorul. Sunt în Africa, dar am fost cu sufletul alături de băieţi. Am avut mari emoţii, dar acum sunt foarte fericit. Vreau să îi felicit pe toţi, de la Pancu şi staff la jucători şi cei din club.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Echipa arată din nou aşa cum îmi doresc. Jucăm cu inima, cu atitudine şi curaj. Ştim să ţinem de rezultat şi suntem din nou o echipă care sperie adversarele. De asta tot bag bani şi sunt aici. Asta vreau să văd de la echipa mea, iar în ultimele meciuri jucătorii m-au făcut extrem de mândru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am început mai greu, ca un marfar, dar sper ca la final să fim ca o «săgeată». Îmi doresc mai mult, dar nu vreau să mă gândesc prea departe. Vreau să o luăm pas cu pas, meci cu meci. Le mulţumesc jucătorilor. Le promit ca voi fi alături de ei şi la fiecare meci vor avea primă de victorie", a declarat Nelu Varga, la GSP.
- Citește și
- Patru sportivi români vor evolua duminică la Jocurile Olimpice de iarnă
- Bergodi nu a apărut la interviu, după scandalul din derby-ul cu CFR. Secundul său a dezvăluit: ”Au fost numai provocări”
- Conducerea lui U Cluj, reacţie după scandalul dintre Bergodi şi Cordea: ”Au fost înjurături, cuvinte destul de urâte. De acolo s-a creat o tensiune”
- Pancu, criză de nervi! A urlat la flash-interviu şi a continuat la conferinţă: "N-am mai văzut aşa ceva, să-mi bată mie jucătorii! Eram arestat acum"
- Dan Nistor, declaraţie războinică la adresa rivalelor, după înfrângerea din derby: ”Vă promit!”
- Chipciu, replică pentru CFR-işti şi, în special, Cordea: ”Dacă eşti tare, fii tare şi în duel. Au sărit numai în piscină”
- Cordea, cu cărţile pe faţă! Scandalul uriaş din finalul meciului, explicat: "M-a înjurat de familie şi l-am înjurat înapoi!". Pe cine acuză
- VIDEO | Scene apocaliptice după CFR - U Cluj! După bătaia de la final, fanii au vrut să rupă porţile şi să intre pe teren. Jandarmii au intervenit de urgenţă
- VIDEO | Imagini halucinante în Gruia! Bergodi a făcut HAOS după CFR - U Cluj: a intrat pe teren şi a fost la un pas să se bată cu jucătorii adverşi
Afla mai multe despre: cfr cluj, nelu varga, superliga, u cluj


.webp)





