New York City FC, la care evoluează mijlocaşul Alexandru Mitriţă, a deschis o anchetă după ce o fostă stagiară l-a acuzat de hărţuire sexuală pe fostul internaţional spaniol David Villa, informează presa americană.
"New York City Football Club a aflat de acuzaţiile făcute de o fostă stagiară, văzându-le pe reţelele de socializare. Tratăm această problemă foarte serios şi nu tolerăm hărţuirea de niciun fel, în niciun domeniu al organizaţiei noastre. Am lansat imediat o anchetă în această privinţă", a arătat clubul într-un comunicat.
Sub numele Skyler B, tânăra a lansat acuzaţiile pe Twitter, săptămâna trecută, afirmând: "Hărţuirea prin care am trecut la NYCFC a fost atât de rea, încât acum ideea de sport profesionsit mă îngrozeşte. Să rămân în domeniul sportului mă îngrozeşte. Îmi schimb întreaga carieră, din cauză că rahatul pe care mi l-au făcut mi-a ruinat visele."
Ea a mai scris, la 17 iulie, că rar trecea o zi fără ca Villa să o atingă sau să o hărţuiască verbal şi că şefii ei au considerat totul ca fiind foarte comic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, ea a susţinut că a fost "pipăită", "batjocorită" şi "înghiontită" în timpul petrecut cu echipa, deşi nu a atribuit direct acest comportament lui Villa.
David Villa a negat acuzaţiile, într-o declaraţie transmisă către ESPN prin intermediul agentului său: "Resping cu fermitate acuzaţiile făcute despre mine pe Twitter. Aceste acuzaţii sunt în întregime false şi le neg."
În declaraţia lui Villa, el a spus că nu a auzit nimic anterior despre "acuzaţiile vagi” ale presupusei victime sau din partea clubului, dar a precizat că va coopera pe deplin în ancheta grupării.
"Repet, aceste acuzaţii sunt total false. Hărţuirea este o problemă gravă pentru mulţi oameni. Îi dezonorează pe cei care suferă hărţuire din partea altora să o folosească drept scuză pentru a face acuzaţii false. Deoarece echipa noastră juridică lucrează pentru a soluţiona aceste acuzaţii false, cer mass-media şi publicului să respecte dreptul meu la prezumţia de nevinovăţie în această chestiune", a mai spus el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fostul atacant al echipelor FC Barcelona, Valencia şi Atletico Madrid a devenit campion mondial cu Spania, în 2010, şi s-a alăturat NYCFC, în 2015. Villa s-a transferat apoi la echipa japoneză Vissel Kobe, în 2018, şi s-a retras anul trecut din activitatea de fotbalist profesionist, la vârsta de 38 de ani.
Afla mai multe despre: david villa