Federaţia Română de Fotbal anunţă că a demarat o anchetă pentru a investiga incidente survenite la meciul dintre naţionalele U19 ale României şi Spaniei.
“FRF are o politică de toleranţă zero în ceea ce priveşte orice formă de discriminare. La toate loturile naţionale există un cod de conduită clar, care promovează respectul şi valorile sportive.
Condamnăm ferm şi ne disociem categoric de orice acţiune sau declaraţie în interesul promotorilor rasismului, xenofobiei, discursului instigator la ură sau al oricărei forme de discriminare.
Respectul şi egalitatea sunt valorile pe care fotbalul românesc le susţine, iar FRF va lua toate măsurile necesare pentru a asigura un mediu sigur şi incluziv pentru toţi participanţii la acest sport”, a precizat FRF.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Federaţia spaniolă a anunţat, marţi, în social media, că fotbalistul Elijah Gift a fost victima unui incident rasist în România.
“Internaţionalul nostru U19 Elijah Gift a fost victima unui incident rasist la meciul România-Spania din cadrul Turneului Internaţional de la Bucureşti. Condamnăm cu fermitate orice fel de atitudine discriminatorie în lumea fotbalului şi îi transmitem lui Elijah tot sprijinul nostru”, a precizat RFEF.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rasism, românia u19, spania u19