Antonio Conte este noul antrenor al lui Internazionale Milano. Nu toată lumea e fericită însă cu această mutare.
Gazzetta dello Sport scrie că tehnicianul italian a fost în mijlocul unui incident neplăcut la Madrid, acolo unde a asistat la finala Ligii Campionilor 2019. În jurul orei locale 18:30, delegaţia nerazzurro condusă de patronul Interului şi din care mai făceau parte Antonio Conte şi Marotta a ajuns la hotelul Westin Palace di Plaza de Las Cortes.
De acolo urmau să meargă spre Wanda Metropolitano unde s-a jucat finala Champions League. Un grup de suporteri italieni l-au reperat rapid pe Conte. E clar că în inima fanilor, tehnicianul în vârstă de 49 de ani nu mai are loc. Fani ai rivalei Juventus, acolo unde Antonio a scris istorie, atât ca fotbalist cât şi ca antrenor, aceştia l-au înjurat pe noul antrenor al Interului: ”Mercenarule! Te-ai vândut” au fost primele scandări ale suporterilor ”Bătrânei Doamne!”.
În timp ce Conte ieşea din maşină a auzit de câteva ori scandarea ”Juve, Juve!”, precum şi câteva ameninţări destul de dure. Fanii au uitat însă repede de răfuiala cu Antonio Conte pentru că imediat a apărut Alessandro del Piero. Legenda torinezilor a fost întâmpinată cu urale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.