Clubul Celtic a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, transferul mijlocaşului israelian Hatem Abd Elhamed, de la Hapoel Be’er Sheva.
"Clubul Celtic anunţă cu bucurie că a rezolvat transferul lui Hatem Abd Elhamed de la Hapoel Be’er Sheva", se precizează în comunicat.
În vârstă de 28 de ani, fostul mijlocaş al lui Dinamo a semnat un contract valabil patru ani cu campioana Scoţiei. Celtic plăteşte 1,8 milioane de euro pentru transferul israelianului.
"Este o mare onoare să semnez cu acest club fantastic, unul dintre cluburile cu adevărat mari ale lumii. N-aş fi putut fi mai fericit", a declarat Elhamed.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Noua echipă a lui Elhamed întâlneşte, miercuri, de la 21:45, campioana Estoniei, Kalju, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor. Câştigătoarea acestei duble va înfrunta învingătoarea dintre CFR Cluj şi Maccabi Tel Aviv.
Şase luni a jucat Elhamed în Liga 1, la Dinamo, suficient însă cât să-i cucerească pe fanii "câinilor". În această perioadă, el a adunat 15 meciuri, trei goluri şi două pase decisive.
Right-back... Announced
— Celtic Football Club (@CelticFC) July 24, 2019
Hatem Abd Elhamed has joined #CelticFC from Hapoel Be’er Sheva on a four-year contract! #WelcomeHatem
https://t.co/U7mdH0mX02 pic.twitter.com/YjVR8lAEY5
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: elhamed