You are here:

NEWS ALERT | FC Botoşani ar putea pierde meciul cu CFR Cluj la ”masa verde”. Prima reacţie: ”Nu suntem încă eliminaţi”

NEWS ALERT | FC Botoşani ar putea pierde meciul cu CFR Cluj la ”masa verde”. Prima reacţie: ”Nu suntem încă eliminaţi”

CFR Cluj

Comentarii

FC Botoşani ar putea pierde la „masa verde” meciul cu CFR Cluj din „şaisprezecimile” Cupei României, câştigat cu 4-2 la penalty-uri după 2-2 în timpul regulamentar. CFR Cluj va depune o contestaţie împotriva echipei gazdă, pe care o acuză că a încălcat regulamentul FRF privind jucătorii din lot crescuţi de echipă.

FC Botoşani s-a calificat, pe teren, în optimile de finală ale Cupei României. Formaţia lui Marius Croitoru s-a calificat în urma loviturilor de departajare, scor 6-4, în faţa echipei CFR Cluj. CFR Cluj a rămas în inferioritate numerică în minutul 32, când a fost eliminat Bordeianu.

La finalul prelungirilor, scorul a fost 2-2, golurile fiind marcate de Aşkovski ’37 şi Rodriguez ’82 (penalty) pentru Botoşani, respectiv Golofca ’55 şi Burcă ’60 pentru clujeni

FC Botoşani calificată, dar eliminată?

Există totuşi şanse ca Botoşaniul să nu meargă în optimile de finală ale Cupei României. De ce? Pentru că FC Botoşani ar fi trebuit să aibă în lot 6 jucători crescuţi (dezvoltaţi) la nivel intern. Se pare că formaţia moldoveană a avut doar 5! Este vorba despre Alex Cîmpanu (18 ani), Ianoş Brînză (21 de ani), Andrei Chindriş (20 de ani), Adrian Moescu (18 ani) şi Andrei Patache (31 de ani).

Mai exact, FC Botoşani ar fi trebuit să aibă 6 jucători în lot care au petrecut minim trei ani la echipă în perioada de vârstă cuprinsă între 12 şi 21. În direct la Telekom Sport, Bogdan Mara, oficialul echipei CFR Cluj a reacţionat: ”Noi vrem să rămânem în Cupă, nu suntem încă eliminaţi. Vom analiza şi vom face contestaţie dacă vom considera că este cazul” 

 Antrenorul moldovenilor, Marius Croitoru a comentat şi el situaţia în conferinţa de presă de după meci: ”Nu este treaba mea. Treaba mea de antrenor este să fac echipa să câştige. De regulamente nu mă ocup eu. Chiar nu este treaba mea. Asta ar mai trebui să mai fac,  să mă mai ocup şi de regulamente” a mărturisit Croitoru.

Ce spune regulamentul în acest caz?

Ce spune Regulamentul în acest caz
Articolul 19 bis | Listele de jucători
“1. Pentru competiţiile organizate de LPF, cluburile participante vor prezenta lista cuprinzând lotul celor 25 de jucători (denumită în continuare ”Lista A”) ce va fi compusă din următoarele
categorii de fotbalişti profesionişti:
a. un număr minim de 6 jucători formaţi la nivel naţional
b. un număr minim de 2 jucători formaţi la nivelul clubului;
c. un număr maxim de 4 jucători non-UE, cu respectarea următoarelor condiţii:
– doi jucători non-UE, cu respectarea condiţiei că fiecare jucător non-UE dintre cei doi poate fi inclus în Lista A numai dacă, în ultimele 12 luni anterioare legitimării la clubul din România, a fost convocat la echipa naţională a ţării sale de cel puţin 3 ori.
– un jucător non-UE poate fi înscris în Lista A dacă deţine naţionalitatea unei ţări participante la ultima ediţie a Cupei Mondiale de seniori.
– un jucător non-UE poate fi înscris în lista A fără nicio restricţie.

Pentru evitarea oricărui dubiu privind criteriile de mai sus, doar 3 din cei 4 jucători non-UE trebuie să îndeplinească condiţii de eligibilitate, unui jucător nu i se aplică nicio restricţie”.

Ce se înţelege prin ”jucătorii formaţi la nivelul clubului”

Conform Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) art 45

Jucători formaţi la nivel naţional - jucătorii care, indiferent de cetăţenie au figurat ca legitimaţi şi au participat la competiţii pentru un club din România timp de minim 3 ani (consecutivi sau nu) în perioada cuprinsa intre 12 - 21 de ani. Vor fi consideraţi ca fiind formaţi la nivel naţional şi jucătorii care urmează să îndeplinească condiţia celor 3 ani în cursul sezonului competitional pentru care au fost înscrişi în lista A sau B a echipei. Nu beneficiază de această excepţie jucătorii care au nevoie de mai mult de un sezon competitional pentru a îndeplini condiţia celor 3 ani.

De asemenea, vor fi consideraţi ca fiind formaţi la nivel naţional şi jucătorii de naţionalitate română, indiferent de data legitimării la un club din România şi/sau de durata participării la competiile fotbalistice din România.

Jucători formaţi la nivelul clubului - jucătorii care indiferent de cetăţenie au fost legitimaţi şi au participat la competiţii pentru acelasi club timp de minim 3 ani (consecutivi sau nu) în perioada cuprinsa intre 12 – 21 de ani. Prin excepţie vor fi consideraţi ca fiind formaţi la nivelul clubului şi jucătorii care urmează să îndeplinească condiţia celor 3 ani în cursul sezonului competitional pentru care au fost înscrişi în lista A sau B a echipei. Nu beneficiază de această excepţie jucătorii care au nevoie de mai mult de un sezon competiţional pentru a
îndeplini condiţia de 3 ani. 

Afla mai multe despre: cfr clujcupa româniei 

viewscnt
Articole similare