Simona Halep s-a retras din semifinalele turneului de al Doha, în urma accidentării suferite în meciul cu americanca Catherine Bellis, din sferturile de finală. Jucătoarea română nu va evolua nici săptămâna viitoare, la turneul de categorie Premier de la Dubai, la care primise un wild card.
"RMN-ul a arătat că am fluid şi o tendinită al cel de-al patrulea deget. trebuie să am grijă de el şi să mă gândesc la sănătate mai întâi. Cu siguranţă, nu voi mai juca nimic până la Indian Wells. Voi decide înainte de Indian Wells dacă voi juca. O să văd dacă mă voi putea recupera până la Indian Wells", a declarat Halep, potrivit WTA Insider.
Medicul Vlad Predescu, specialist in ortopedie, a tratat-o pe Simona şi este de părere că acesta are nevoie de cel puţin o lună de pauză. În aceste conditii, Halep ar rata Indian Wells, turneu programat în perioada 7-18 martie.
"Când vorbim de un om normal, care nu face sport de performanţă, durerile în astfel de situaţii sunt destul de mici. Dar la sportivii de performanţă, cum e şi cazul Simonei, lucrurile se schimbă radical. La problema medicală pe care o are Simona se recomandă repaus timp de o lună, proceduri de fizioterapie şi administrarea de antiinflamatorii. Dacă se constată, în timp, din nou, o recidivă, atunci perioada de repaos poate ajunge până la şase săptămâni. Dacă recidivele sunt foarte dese, atunci se poate recurge şi la intervenţia chirurgicală. Asta doar în cazuri excepţionale”, a declarat Predescu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, dezvaluiri, tenis, accidentare, turneu, probleme