Suspendarea de peste trei ani a fostului căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a fost redusă la opt luni de tribunalul ITF, după incidentele de la întâlnirea de Fed Cup România - Marea Britanie, din luna aprilie 2017.
Tribunalul independent al ITF a decis ca Năstase să fie amendat cu 20.000 de dolari (cu 10.000 de dolari mai mult decât decisese iniţial), dar suspendarea de peste trei ani a fost redusă cu opt luni. Iniţial, lui Nătase i s-a interzis să aibă o calitate oficială la competiţiile ITF, în perioada 23 aprilie 2017 - 31 decembrie 2020 şi nu avea acces şi nu va primi acreditare la competiţiile ITF pe echipe până la 31 decembrie 201
La 21 iulie 2017, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) l-a suspendat pe Ilie Năstase până la 31 decembrie 2020 şi amendat cu 10.000 de dolari din cauza comportamentului pe care l-a avut la la întâlnirea de Fed Cup România - Marea Britanie, din luna aprilie.
Lui Năstase îi este interzis să aibă o calitate oficială la competiţiile ITF, în perioada 23 aprilie 2017 - 31 decembrie 2020.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În plus, Ilie Năstase nu va avea acces şi nu va primi acreditare la competiţiile ITF pe echipe până la 31 decembrie 2018. Năstase va putea avea însă acces la turneele de Grand Slam, deoarece acestea nu sunt sub jurisdicţia ITF.
Ilie Năstase a fost găsit vinovat de încălcarea mai multor articole din regulamentul Fed Cup în luna aprilie. "Mai exact: Domnul Năstase a făcut un comentariu extrem de inadecvat şi care poate fi interpretat ca rasist cu privire la copilul nenăscut al Serenei Williams. Domnul Năstase i-a făcut avansuri de natură sexuală căpitanului echipei Marii Britanii, Anne Keothavong. Domnul Năstase a făcut comentarii abuzive şi ameninţătoare către un membru acreditat al mass-media. Domnul Năstase a avut comentarii abuzive şi ameninţătoare către oficialii meciului şi membrii echipei Marii Britanii, a refuzat să părăsească terenul şi a perturbat în mod deliberat echipa adversă", a precizat ITF, adăugând că Năstase a intrat fără permisiune în vestiarul echipei Marii Britanii.
În luna aprilie, ITF l-a suspendat provizoriu pe Ilie Năstase ca urmare a comportamentului pe care acesta l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România - Marea Britanie.
Redăm mai jos decizia Tribunalului independent ITF:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Tribunalul a impus următoarele sancţiuni domnului Năstase:
- Suspendarea dreptului de a deţine funcţii oficiale (incluzând, dar nefiind limitat la rolul de căpitan de echipă) în toate competiţiile şi circuitele ITF pe echipe sau individuale, timp de 3 ani, între 23 aprilie 2017 şi 23 aprilie 2020;
- Interdicţia de a participa sau a se acredita timp de un an la competiţiile şi circuitele descrise mai sus , între 23 aprilie 2017 şi 23 aprilie 2018 (notă: turnele ATP, WTA şi cele de Mare Şlem nu sunt incluse în sancţiune, fiind în afara jurisdicţiei ITF);
- O amendă de 20.000 de dolari;
În legătură cu sancţiunile iniţiale impuse de comisia internă a ITF, Tribunalul a crescut amenda cu 10.000 de dolari şi a redus durata suspendării şi a interdicţiei de a deţine funcţii oficiale cu aproximativ opt luni.
Iată şi motivarea instanţei pentru reducerea pedepsei:
- Numai conduita lui Năstase din timpul meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta poate fi calificată drept o încălcare de o gravitate ridicată a regulamentelor aplicabile;
- În schimb, conduita lui Năstase a fost considerată drept o încălcare de gravitate medie în ceea ce priveşte interacţiunile cu reprezentanţii presei, respectiv încălcări de gravitate redusă în ceea ce priveşte comentariile sale cu privire la Serena Williams şi Anne Keothavong;
- Năstase nu este o persoană rasistă şi nici nu reiese că ar fi avut intenţii rasiste prin remarcile sale cu privire la copilul dnei Serena Williams;
Afla mai multe despre: tenis, ilie nastase, suspendare redusa, serena williams, itf, circuit, amenda, fed cup