Ionuţ Negoiţă vinde Dinamo spaniolilor, dar nu celor aduşi de Ioan Andone la clubul din Ştefan cel Mare. Patronul "câinilor" e în negoieri avansate pentru cedarea pachetului majoritar de acţiuni al echipei "câinilor".
Negocierile dintre spaniolii pe care i-a adus Ioan Andone la Dinamo şi Ionuţ Negoiţă sunt aproape de colaps, scrie ProSport, care anunţă că patronul de la RIN discută deja cu alt investitor, tot din Spania. Este vorba despre Juan Jose Morelo Marin, susţine sursa citată, un om de afaceri din Spania, care e ajutat şi de colaboratori din România. Acesta are un plan bine pus la punct pentru redresarea trupei din Ştefan cel Mare.
Juan Jose Morelo Marin este un om de afaceri din anturajul clubului Getafe, la care au jucat românii Gică Craioveanu, Cosmin Contra sau Ciprian Marica. Ionuţ Negoiţă i-a cerut acestuia, mai notează sursa citată, o garanţie de 200.000 de euro pentru a avea exclusivitate în raport cu Dinamo. Şeful lui Dinamo e gata să renunţe la orice alte discuţii cu potenţiali investitori dacă primeşte această garanţie din partea lui Juan Jose Morelo Marin.
Până să fie preluată de un alt investitor, Dinamo e ţinută în viaţă de fani. Suporterii au strâns banii necesari pentru obţinerea licenţei şi i-au virat în conturile clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, investitor, spania, ionut negoita