Universitatea Cluj s-a despărţit oficial de Romario Pires, Florin Ilie, Denis Ispas, Adrian Bălan, Lorand Fulop, Ivan Goranov şi Aurelian Păun.
Anunţul a fost făcut pe site-ul clubului.
”FC Universitatea Cluj a încetat colaborarea cu şapte dintre jucătorii care au făcut parte din lotul echipei noastre în sezonul precedent. Clubul nostru se desparte de Romario Pires, Florin Ilie, Denis Ispas, Adrian Bălan, Lorand Fulop, Ivan Goranov şi Aurelian Păun, jucători care au ajuns la final de contract.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Romario Pires (34 de ani) a semnat cu FC Universitatea Cluj în pauza de iarnă a sezonului în care echipa noastră a promovat în prima ligă. Mijlocaşul brazilian a strâns 39 de meciuri în tricoul echipei noastre, marcând două goluri.
Florin Ilie (30 de ani) a ajuns la ”U” la mijlocul sezonului 2021/2022. A bifat 42 de partide, marcând trei goluri în această perioadă.
Denis Ispas (29 de ani) a fost transferat de clubul nostru la începutul sezonului 2021/2022. Fundaşul central a jucat în 55 de partide pentru ”U”, reuşind să înscrie două goluri.
Ajuns la ”U” la începutul sezonului recent încheiat, Adrian Bălan (33 de ani) a evoluat în 31 de meciuri în toate competiţiile. A marcat de două ori în Cupa României şi de patru ori în Superliga.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Lorand Fulop (25 de ani) a venit pe Cluj Arena în luna septembrie a anului trecut. Atacantul a înscris trei goluri în 29 de meciuri.
Bulgarul Ivan Goranov (30 de ani) a evoluat în ultima jumătate de sezon în alb şi negru. Fundaşul care joacă în banda stângă a fost utilizat în 10 partide, dintre care opt în Superliga şi două în Cupa României.
Aurelian Păun (22 de ani) a semnat cu FC Universitatea Cluj pe 28 ianuarie 2022. Goalkeeper-ul a jucat două meciuri oficiale pentru ”U” în liga secundă, în acest sezon evoluând în mai multe partide de pregătire.
Le mulţumim tuturor pentru munca depusă la “U” şi le dorim mult succes în viitor”, se arată în comuncatul postat pe fcucluj.ro.
Universitatea Cluj a terminat play-out-ul Superligii pe locul patru. ”Şepcile Roşii” au jucat finala Cupei României, însă nu au reuşit să se impună în faţa lui Sepsi.
Afla mai multe despre: u cluj