CFR Cluj traversează o perioadă excelentă, iar acest lucru se vede şi în rezultatele înregistrate. Pe lângă jucătorii cu mare experienţă pe care îi are în lot, campioana României a început să-şi pregătească terenul şi pentru următoarele sezoane.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
CFR Cluj a trecut cu bine peste despărţirea de Dan Petrescu, de la finalul lunii noiembrie, iar acum înregistrează rezultatele mult aşteptate de oficialii ardelenilor. Campioana ultimelor trei sezoane din Liga I a trecut cu bine şi peste o deplasare extrem de grea, scor 1-0, la Sepsi, iar acum este principala favorită în cursa pentru titlu, alături de liderul FCSB.
Universitatea Craiova a uitat să mai câştige în campionat, iar acum a picat pe locul al treilea în clasament. Oltenii sunt la trei puncte în spatele celor de la CFR Cluj, care vor avea acum un meci uşor, cel puţin pe hârtie, pe terenul lui Hermannstadt, echipă aflată serios în lupta pentru evitarea retrogradării. Cum FCSB a început să obţină rezultate importante în Liga I în special datorită tinerilor care impresionează în actualul sezon (Dennis Man, Florinel Coman, Darius Olaru, Octavian Popescu), oficialii campioanei României au început şi ei să pregătească terenul pentru următoarele sezoane.
NEWS ALERT. Primul mare transfer reuşit de CFR Cluj în această iarnă. Campioana României i-a furat ideea lui Becali şi i-a dat lovitura rivalei FCSB
Marele avantaj al CFR-ului din ultimele trei sezoane a fost că a avut jucători cu mare experienţă în lot, precum Mario Camora, Paulo Vinicius, Ciprian Deac sau Mario Rondon, însă acum ardelenii vor să transfere cei mai buni tineri fotbalişti din ţară, fotbalişti care, în viitorul apropiat, i-ar putea înlocui cu brio pe "veteranii" lotului pregătit de Edward Iordănescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Primul transfer din noua strategie a campioanei României a fost deja bifat. Crescut în Spania, la juniorii echipei Lleida, Sebastian Robert Serediuc a semnat un contract pe două sezoane cu CFR Cluj. Atacantul de 20 de ani a fost legitimat la Minaur Baia Mare, din septembrie 2020, şi va continua, cel mai probabil, în Liga a III-a până la finalul sezonului.
- Citește și
- Un nou transfer istoric între Gigi Becali şi Gheorghe Hagi. FCSB dă marea lovitură în cursa pentru titlu şi îi ia starul Viitorului: "Un transfer foarte bun"
- BOMBĂ! Ţinta lui Cortacero la Dinamo, Pablo de Blasis a semnat! Surpriză uriaşă: ”Sunt foarte fericit!”
- Nicolae Badea a sărit, din nou, în ajutorul lui Dinamo / Ce ordin a dat fostul conducător al „câinilor”
- Final pentru ”Spanish Dinamo”. Cotidianul AS face o analiză a situaţiei din Ştefan cel Mare şi avertizează: ”Clubul pare aproape de faliment!”
Afla mai multe despre: cfr cluj