Rivaldinho s-a întors în Liga I. Fostul atacantul al lui Dinamo a semnat cu Viitorul Constanţa, iar transferul a fost anunţat chiar de Gheorghe Hagi.
Într-o conferinţă de presă maraton, Gică Hagi a anunţat transferurile pe care le-a făcut Viitorul în această iarnă. Surpriza a venit în momentul în care ”Regele” a anunţat numele lui Rivaldinho.
"Am luat un fundaş central de picior stâng, care a jucat în primele două ligi în Olanda, a jucat la un nivel formativ la un club foarte mare, a fost şi căpitan de echipă (n.r. - Bas Kuipers). Sperăm să ne ajute, să se adapteze la noi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
L-am luat pe Eric pentru că a făcut bine, are calitate. Normal că ritmul e total altul, o să trebuiască uşor, uşor să îi dăm timp să se obişnuiască. Nu o să îi creem la început o presiune mare, dar după aceea, de-asta e jucător cu personalitate, jucător foarte bun, care să facă diferenţa în anumite momente, să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele.
L-am luat şi pe Rivaldinho, aşa că avem şi în atac un nouar. Suntem mai competitivi şi încercăm să devenim mai buni în compartimentele unde avem jucători foarte tineri, foarte buni. Dar încercăm să ne completăm, să avem şi alternative, pentru că pot exista şi ieşiri la un moment dat. Cât e perioada asta de transferuri, de ce nu?, pot veni şi lucruri care sunt normale şi trebuie să previzionăm anumite lucruri. Dacă nu, stăm bine şi aşa şi vom merge cu ce avem", a spus Gică Hagi într-o conferinţă de presă.
Rivaldinho a jucat un sezon la Dinamo şi a reuşit să marcheze trei goluri în Liga I şi unul în Europa League.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rivaldinho, viitorul, hagi, dinamo