You are here:

NEWS ALERT| Se pregăteşte o schimbare uriaşă în Liga 1! Sunt şanse foarte mari să avem din nou 16 echipe în prima ligă

NEWS ALERT| Se pregăteşte o schimbare uriaşă în Liga 1!  Sunt şanse foarte mari să avem din nou 16 echipe în prima ligă

Fotbal intern

Comentarii

FRF pregăteşte schimbarea sistemului de promovare de la liga a doua, începând cu sezonul 2019-2020. Dacă se va vota, la finalul campionatului viitor vor promova direct 4 formaţii din "B", în loc de două, cum a fost în ultimele 3 sezoane.

Gazeta Sporturilor scrie că ceea ce va încerca să schimbe FRF va fi la Liga a II-a, competiţie pe care o organizează. În loc să promoveze primele două formaţii, aşa cum a fost în sezonul recent încheiat, vor accede pe prima scenă primele 4, iar cea de pe poziţia a 5-a va susţine barajul cu locul 12 din Liga 1.

În acest mod, Liga 1 se va mări de la 14 la 16. Toate aceste modificări nu vor fi operate fără o dezbatere iniţială cu televiziunile, cu LPF, întâlniri care au tot avut loc în ultima vreme. Aşadar, la startul lui 2019-2020, Liga 1 are şanse foarte mari să conţină 16 echipe! În ciuda extinderii, campionatul nu va renunţa la play-off şi play-out, numai că sistemul s-ar complica un pic, din perspectiva play-out-ului.

Afla mai multe despre: liga 1fcsbfrflpfschimbare 

viewscnt
Articole similare