You are here:

NEWS ALERT | Şoc în fotbalul mondial: ”Avem buget nelimitat”. Vine şi Neymar, iar celebrul ”MSN” se reface

NEWS ALERT | Şoc în fotbalul mondial: ”Avem buget nelimitat”. Vine şi Neymar, iar celebrul ”MSN” se reface

Special

Comentarii

Celebrul trio ”MSN”, formată din Lionel Messi (37 de ani), Luis Suarez (37 de ani) şi Neymar (32 de ani), care a făcut furori odinioară la Barcelona, s-ar putea reuni în curând la o altă echipă, în Statele Unite ale Americii.

Inter Miami, pregătită să-l transfere pe Neymar

Directorul general al Inter Miami, Jorge Mas, a declarat pentru site-ul Givemesport că gruparea din Florida este interesată de transferul lui Neymar.

”Cuvântul cheie este ”dacă devine disponibil”, a explicat Jorge Mas. ”În acest moment este un jucător al Al Hilal. El nu este disponibil pentru noi. Întotdeauna am spus că aspirăm să aducem jucători mari în echipa noastră. Avem o mulţime de limitări şi restricţii în echipa noastră, dar avem un buget nelimitat”, a declarat Mas.

”Suntem ambiţioşi. Dacă apare oportunitatea de a aduce un jucător de calibrul lui Neymar, nu vom ezita. Nu depinde doar de mine. Depinde de jucător şi de campionat. Dar da, ne propunem să construim o echipă mare aici”, afirmă el, gata să reunească celebrul trio Messi, Neymar şi Suarez pe Coasta de Est.

Cei trei jucători au petrecut trei ani împreună la Barcelona, având 450 de apariţii între sezoanele 2014-15 şi 2016-17, marcând un total de 364 de goluri şi oferind 171 de pase decisive.

”MSN” a câştigat nouă trofee împreună, inclusiv două titluri La Liga şi Liga Campionilor 2015. Neymar a trecut apoi la PSG în august 2017 pentru o sumă record de 222 de milioane de euro, înainte de a se alătura lui Al Hilal în anul trecut pentru aproximativ 90 de milioane de euro.

Brazilianul în vârstă de 32 de ani este în prezent sub contract cu campionii saudiţi Al Hilal, dar nu este înregistrat pentru a juca în Saudi Pro League după ce s-a recuperat după o ruptură a ligamentului încrucişat anterior.

Cota de jucători străini a lui Al Hilal este deja plină, astfel că un alt jucător ar trebui să părăsească clubul în ianuarie pentru ca el să fie înregistrat. Neymar a jucat în Liga Campionilor Asiei în acest sezon, dar este din nou absent din cauza unei accidentări la tendon.

Contractul său expiră în iunie 2025, iar directorul executiv al Al Hilal, Esteve Calzada, nu este în măsură să confirme dacă Neymar va prelungi. ”Este o decizie pe care antrenorul (n.r. Jorge Jesus) va trebui să o ia atunci când se va recupera”, a menţionat Calzada.

”Suntem acum în mijlocul sezonului. Avem rezultate bune. Suntem foarte încrezători cu echipa pe care o avem în acest moment”, a mai specificat el.

Afla mai multe despre: neymarlionel messiluis suarezinter miamimlsbarcelonaspecialmsn 

viewscnt
Articole similare