Neymar a anunţat, pe Twitter, că este mândru să poarte noul tricou al lui PSG şi în sezonul viitor, dar telenovela transferului său mai bifează, în aceste zile, un nou episod,
Englezii de la The Mirror scriu că Manchester United vrea să dea bomba verii şi să-l aducă pe Neymar pe Old Trafford. Pentru o asemenea minune, trupa antrenată de Jose Mourinho a pregătit 230 de milioane de euro şi un salariu absolut incredibil pentru fotbalistul brazilian.
650.000 de euro pe săptămână îi oferă United lui Neymar pentru a veni în Premier League.
Chiar dacă salariul ar fi unul mult mai mare decât la PSG, rămâne greu de crezut că şeicii vor fi de acord să-l vândă pe Neymar după doar un sezon petrecut la Paris, mai ales că formaţia din Ligue 1 a eşuat lamentabil, din nou, în Liga Campionilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.