Neymar, al cărui contract cu Santos expiră la 30 iunie, a recunoscut că a fost abordat de Fluminense, una dintre cele patru echipe braziliene participante la Cupa Mondială a Cluburilor (alături de Flamengo, Palmeiras şi Botafogo).
"Sunt într-o formă fizică bună. Am avut discuţii cu unele echipe pentru a participa la Cupa Mondială a Cluburilor. Fluminense a fost foarte aproape, dar am preferat să rămân şi să mă antrenez un pic mai mult. Sunt 100% din punct de vedere fizic, dar mai trebuie să lucrez pentru a reveni la forma maximă", a declarat jucătorul în vârstă de 33 de ani.
Internaţionalul brazilian (128 de selecţii, 79 de goluri) a revenit în activitate la sfârşitul lunii mai, după o accidentare de o lună la tendon.
Într-un lung interviu, tatăl şi agentul brazilianului, Neymar Senior, a declarat că există „o mare şansă ca el să rămână la Santos”, asigurând în acelaşi timp că există „o piaţă interesată”, inclusiv cluburi europene care vor juca în Liga Campionilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Afectat de accidentări de la plecarea de la PSG în 2023, Neymar s-a întors în Brazilia în ianuarie cu scopul de a-şi recâştiga un loc în naţională înaintea Cupei Mondiale din 2026.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: neymar