You are here:

Neymar, prezent la Mondial, chiar dacă nu va fi convocat de Ancelotti în lotul Braziliei. Ce va face superstarul

Neymar, prezent la Mondial, chiar dacă nu va fi convocat de Ancelotti în lotul Braziliei. Ce va face superstarul

Neymar

Comentarii

Neymar (34 de ani) îşi va face prezenţa, într-o formă sau alta, la Campionatul Mondial 2026 din America de Nord.

Neymar ar putea fi comentator TV, dacă nu va fi convocat în lotul Braziliei pentru CM

Dacă Neymar va face parte din lotul Brazilia pentru următoarea Cupa Mondială ştie numai selecţionerul Carlo Ancelotti. Dar atacantul brazilian are un plan B.

Jucătorul de la Santos nu a fost convocat de antrenorul italian la ultima reuniune a Seleçao şi pare să fie departe de planurile fostului antrenor al Real Madrid.

Dacă prezenţa sa pe continentul nord-american în această vară rămâne, aşadar, incertă, jucătorul trecut pe la Barcelona şi PSG are deja un plan de rezervă.

Conform informaţiilor furnizate de Craque Neto, fost jucător brazilian, cu meciuri inclusiv pentru naţională, Neymar ar putea să se alăture echipei Caze TV pentru a transmite gratuit competiţia pe YouTube.

”Dacă nu va fi convocat, Neymar va merge la Caze TV pentru a comenta Cupa Mondială”, a afirmat astfel Craque Neto, asigurând că jucătorul va fi prezent ”într-un fel sau altul”, pe teren sau în spatele unui microfon.

Afla mai multe despre: neymarbraziliacm 2026 

viewscnt
Articole similare