Brazilianul Neymar cere în instanţă ca FC Barcelona să îi plătească 44 de milioane de euro, sumă reprezentând un bonus pe care el spune că gruparea catalană ar fi trebuit să i-l dea. Acest lucru nu s-a mai întâmplat după plecarea sa la Paris Saint-Germain, informează Marca.
Avocaţii fotbalistului au făcut apel după ce un tribunal din Barcelona a decis în iunie că fotbalistul trebuie să îi plătească grupării spaniole 6,7 milioane de euro. Neymar vrea acum ca FC Barcelona să îi achite 44 de milioane de euro.
Toate aceste acţiuni pornesc de la un bonus de 26 de milioane de euro în privinţa căruia s-au înţeles Neymar şi FC Barcelona la prelungirea contractului brazilianului cu clubul catalan până în 2021.
Plata bonusului a fost blocată de FC Barcelona în perioada în care se stabilea dacă Neymar pleacă sau nu la PSG.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal