You are here:

Nici Man, nici Mihăilă. Cine este singurul jucător român evaluat la 20 de milioane de euro

Nici Man, nici Mihăilă. Cine este singurul jucător român evaluat la 20 de milioane de euro

Stranieri

Comentarii

Un singur jucător român este evaluat la 15-20 de milioane de euro, potrivit analizei făcute de CIES Footbal Observatory. Este vorba despre Răzvan Marin, care este tot mai apreciat la Cagliari.

România are un singur jucător a cărui valoare este estimată la 15-20 de milioane de euro. Răzvan Marin s-a adaptat la Cagliari şi evoluţiile sale constant bune l-au transformat în cel mai valoros jucător din naţionala României.

Răzvan Marin, singurul jucător român evaluat la 20 de milioane de euro

Răzvan Marin este cel mai valoros jucător din naţionala României. Mijlocaşul de 24 de ani are evoluţii foarte bune la Cagliari, în ciuda faptului că echipa lui este angrenată în lupta pentru salvarea de la retrogradare. De altfel, în cazul în care va pica în B, nu este exclus ca cei de la Cagliari să-l vândă în vară pe Răzvan Marin.

Mijlocaşul român îşi continuă creşterea pe care a avut-o în ultimii ani, mai ales după ce s-a transferat la Standard Liege, dar care a fost blocată după ce a fost cumpărat de Ajax. La începtul acestui sezon, Răzvan Marin a ales să se transfere la Cagliari şi până acum pare o decizie foarte inspirată.

Internaţionalul român s-a adaptat foarte bine la fotbalul din Serie A şi a devenit unul dintre cei mai buni jucători de la Cagliari. Între timp, a devenit şi cel mai valoros fotbalist român.

Algoritmul de calcul pe care îl folosesc cei de la CIES Footbal Observatory îi atribuie lui Răzvan Marin o valoare cuprinsă între 15 şi 20 de milioane de euro. Suma este rezultatul mai multor variabile care sunt luat în calcul, precum vârsta jucătorului, durata contractului, forma sportivă, inflaţia, performanţele, progresul jucătorului, dacă este sau nu jucător de naţională.

Răzvan Marin a devenit astfel singurul jucător român care este evaluat la 20 de milioane de euro.î

La ce sume sunt evaluaţi Dennis Man şi Valentin Mihăilă

Cei doi jucători de la Parma vin tare din urmă. Vârsta, forma şi durata contractului le-au adus creşteri importante în acest sistem de calcul stabilit de CIES Footbal Observatory.

Dacă în urmă cu două săptămâni Valentin Mihăilă (21 de ani) şi Dennis Man (22 de ani) erau evaluaţi la aproximativ 6-10 milioane de euro, acum valoarea lor este estimată la 10-15 milioane de euro.

Valoarea celor doi ar putea depăşi 20 de milioane de euro dacă vor continua să aibă evoluţii tot mai bune în Serie A.

Afla mai multe despre: razvan marin 

viewscnt
Articole similare