Pierre Webo, cel de la care a plecat scandalul cu acuzaţii rasiste de la meciul PSG - Başakşehir, care a avut în prim-plan brigada română de arbitri condusă de Ovidiu Haţegan, a oferit noi detalii despre cele întâmplate pe Parc des Princes.
Webo a acuzat că niciunul dintre arbitri n-a venit în vestiarul turcilor de la Başakşehir pentru a discuta, în schimb fotbaliştii de la PSG au făcut-o. Iar Webo susţine că nici ei n-au dorit să mai continue meciul.
"Am auzit 'acel negru', i-am spus arbitrului de ce m-a numit negru şi nu a spus nimic, m-a dat afară şi gata. Ar fi putut spune 'al treilea din rând', dar cuvinte precum 'negru' nu ar trebui să fie folosite în fotbal. Trebuie să dăm un exemplu, trebuie să evităm aceste cuvinte, cu atât mai mult într-o competiţie ca Liga Campionilor", a declarat Pierre Webo, care a ţinut să puncteze şi faptul că nu doar turcii au dorit să amâne meciul.
"Nici jucătorii de la PSG nu au mai vrut să joace cu arbitrul respectiv. Au fost foarte amabili, au venit în vestiarul nostru. În schimb, niciunul dintre arbitri nu a făcut asta", a adăugat secundul de la Basaksehir.
Colţescu, acuzat de rasism la meciul PSG - Başakşehir!
Meciul PSG - Başakşehir a fost marcat de un incident neplăcut care a avut în prim plan brigada română de arbitri, condusă de Ovidiu Haţegan. Partida s-a oprit în minutul 15, după ce, în urma protestelor, al 4-lea oficial - Sebastian Colţescu -, l-a identificat pe Pierre Webo drept "ăla negru" pentru a fi eliminat de pe bancă de centralul Haţegan. De aici şi până l-a un scandal monstru n-a fost mult, după ce Webo a înţeles cuvântul negru ca pe o insultă rasistă, iar spiritele s-au încins. În cele din urmă, partida a fost amânată cu o zi, iar PSG a câştigat cu 5-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pierre webo, sebastian coltescu, psg, basaksehir