Selecţionerul naţionalei României, Mirel Rădoi, a anunţat că plecarea sa de la naţională e programată în noiembrie, iar anunţul i-a surprins pe oamenii din staff-ul său.
Secundul naţionalei României, Nicolae Dică, despre anunţul plecării: "Nu mă aşteptam să îl facă atunci"
Mirel Rădoi a anunţat că prima reprezentativă rămâne fără selecţioner peste o lună, atunci când expiră contractul dintre părţi. Anunţul a fost făcut la finalul victoriei cu Armenia, scor 1-0, din preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
Secundul României, Nicolae Dică, a comentat acel moment şi a susţinut că nu se aştepta ca Mirel Rădoi să facă anunţul cu doup etape înainte de finalul meciurilor din grupa de calificare la turneul final.
"(n.r. - Pe ţine te-a surprins anunţul pe care Rădoi l-a făcut după meciul cu Armenia?) Nu mă aşteptam să îl facă atunci. Noi, când am aflat, eram în vestiar, ne-a spus team managerul
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ne gândeam că putem să luăm primul loc. Da. Ne gândeam, pentru că văzusem Germania, nu mai era aceeaşi pe care o văzusem în urmă cu patru, şase ani. Este foarte important că am ajuns în acest moment, în care depindem doar de noi. Cred că într-un an de zile echipa naţională va deveni şi mai puternică", a susţinut Nicolae Dică pentru Telekom Sport.
În ultimele două meciuri, România joacă împotriva Islandei, pe 11 noiembrie, şi împotriva naţionalei din Liechtenstein, pe 14 noiembrie. Tricolorii sunt pe locul secund în grupa J, cu 13 puncte, la un punct în faţa Macedoniei de Nord şi Armeniei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nicolae dica, mirel radoi, echipa nationala