Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, a vorbit despre situaţia lui Andrei Vlad, "Messi al portarilor", aşa cum a fost poreclit de Gigi Becali.
Care e situaţia lui Andrei Vlad la FCSB
Ultimul meci în care Andrei Vlad a fost între buturi la FCSB a fost pe 3 martie 2022, adică în urmă cu mai bine de şapte luni.
Portarul transferat de la Universitatea Craiova a revenit ca titular în poarta FCSB-ului în meciul din Cupa României cu UTA, dar acesta a primit gol după numai şapte minute de la start.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Andrei Vlad nu a avut vreo parte de vină la reuşita arădenilor, dar a fost lovit de ghinion. Rareş Pop a marcat, din centrul careului, cu ajutorul unei devieri a unui jucător din defensiva FCSB-ului.
După partida de la Arad, Nicolae Dică a susţinut că tot Târnovanu va fi omul de bază din poartă. Cât despre Vlad, acesta va apărea în meciurile aflate în plan secund.
”Este un portar care a avut momente foarte bune la Steaua. Acum a venit Târnovanu, care i-a luat faţa. Dar el se antrenează bine şi i-am spus că, în momentul în care am nevoie de el, să intre să dea totul pentru echipă”, a declarat Nicolae Dică, după UTA - FCSB 2-2.
FCSB a remizat cu UTA, scor 2-2, în grupele Cupei României
FCSB a remizat, miercuri, în deplasare, scor 2-2, cu echipa UTA Arad, într-un meci din grupa B a Cupei României Betano, în care arădenii au condus cu 1-0 şi bucureştenii cu 2-1, aceştia din urmă primind gol în minutul 90+6. La meci s-au acordat patru cartonaşe roşii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andrei vlad, nicolae dica, uta fcsb, cupa romaniei