Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Nicolae Dică mută atenţia spre o altă problemă în transferul lui Tănase, nu clauza de reziliere: "E greu" | EXCLUSIV

Nicolae Dică mută atenţia spre o altă problemă în transferul lui Tănase, nu clauza de reziliere: "E greu" | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Invitat la Telekom Sport, Nicolae Dică (42 de ani) a vorbit despre Florin Tănase şi momentul slab de formă pe care-l traversează, în contextul în care a ratat din nou un transfer în străinătate. "Nic" crede că Tănase nu are de ce să fie supărat şi a atras atenţia că s-ar putea ca nu clauza de reziliere să fie problema în cazul decarului de la FCSB.

Nicolae Dică mută atenţia spre o altă problemă în transferul lui Tănase, nu clauza de reziliere: "E greu" | EXCLUSIV

Toată perioada de transferuri din iarnă, Florin Tănase a ţinut capul de afiş la FCSB cu o eventuală plecare în străinătate. A apărut mai întâi varianta Emirate, cu Al Nasr care-l dorea, dar mutarea nu s-a concretizat. Apoi, Tănase a fost pe lista unor cluburi din Ungaria şi Turcia, dar niciunul nu l-a transferat.

Florin Tănase are o clauză de reziliere de 3 milioane de euro în contractul cu FCSB, în care are şi un salariu de 30.000 de euro pe lună, cel mai bine plătit fotbalist din lot. Nicolae Dică a spus că şi salariul cântăreşte greu în ecuaţia plecării lui Tănase de la FCSB.

Expertul Telekom Sport a spus că e greu ca un club să-i plătească şi clauza de reziliere de 3 milioane, dar şi un salariu cel puţin dublu lui Florin Tănase. "Eu nu cred că are de ce să fie afectat. Are un salariu foarte bun pentru campionatul României. Dacă va pleca, va trebui să plece pe cel puţin 60.000 salariu. Cred că va fi greu să găsească un club care să-i achite un asemenea salariu, plus clauza de reziliere", a spus Nicolae Dică, la Telekom Sport.

Florin Tănase e golgheterul FCSB în acest sezon cu 11 goluri şi patru pase de gol, asta după ce în sezonul trecut a fost golgheterul Ligii 1 cu, cu 24 de reuşite.

Afla mai multe despre: nicolae dicaflorin tanasefcsbliga 1transfer 

viewscnt
Articole similare