You are here:

Nicolae Rainea a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Eternitatea din Galaţi

Nicolae Rainea a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Eternitatea din Galaţi

Fotbal intern

Comentarii

Cel mai titrat arbitru român din toate timpurile, Nicolae Rainea, a fost înmormântat la cimitirul Eternitatea din Galaţi cu onoruri militare, la ceremonia religioasă fiind prezenţi, alături de familie, câţiva foşti şi actuali oameni din sport, oficialităţi locale, dar şi simpli gălăţeni.

Ceremonia religioasă de înmormântare a celui mare arbitru român, Nicolae Rainea, a început sâmbătă dimineaţă la Capela Sfânta Sofia din Galaţi, unde au fost prezente, alături de familia îndoliată, oficialităţi locale, printre care şi prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, dar şi câţiva dintre foşti şi actuali oameni din sport, cum ar fi Adrian Porumboiu, Alexandru Tudor, Cristian Munteanu, Gheorghe Chivorchian şi Valeriu Argăseală.

După slujba de la capelă, în faţa căreia a aşteptat o gardă militară, în aplauzele celor aproximativ 70 de gălăţeni veniţi să-i aducă un ultim omagiu lui Nicolae Rainea, sicriul cu trupul neînsufleţit al acestuia a fost purtat pe braţe de patru militari la maşina mortuară.

Convoiul de maşini s-a deplasat apoi către Stadionul Clubului de Fotbal "Oţelul" din Galaţi, unde a făcut o scurtă oprire. S-a îndreptat apoi către Cimitirul Eternitatea, unde a avut loc ultima parte a ceremoniei religioase de înmormântare, după care militarii au tras cu armele trei salve de foc. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nicolae Rainea a fost coborât apoi într-un cavou pe a cărui piatră funerară scrie: "Nic. Rainea - Cetăţean de onoare, cel mai mare arbitru român din toate timpurile".

viewscnt
Articole similare