Mijlocaşul echipei naţionale şi al celor de la Sparta Praga, Nicolae Stanciu, a declarat că cea mai mare dorinţă pentru el este ca la final de 2019 echipa României să poată sărbători calificarea la Campionatul European, informează frf.ro.
"Cred că anul 2018 a fost unul extraordinar. Mi-am găsit liniştea la Praga, am avut multe reuşite personale. Din păcate, prestaţia echipei nu a fost la nivelul aşteptat. La echipa naţională a fost un an minunat, am reuşit să terminăm anul neînvinşi şi, în plus, am reuşit să marchez destul de mult. Sunt extrem de fericit din acest punct de vedere deoarece pentru mine echipa naţională a fost şi este cea mai importantă. În 2019 îmi doresc să câştig Cupa Cehiei cu Sparta pentru că la titlu şansele sunt destul de mici, în acest moment aflându-ne la o distanţă importantă de prima poziţie. Cea mai mare dorinţă însă este aceea ca la final de 2019 să sărbătorim cu toţii calificarea la Campionatul European. Acesta ar fi cel mai frumos sentiment! Îmi mai propun ca la anul să fiu sănătos şi să fiu convocat la fiecare acţiune a echipei naţionale", a declarat Stanciu.
El a mai spus că momentan se simte foarte bine la Praga, unde este apreciat, şi deşi există discuţii pentru un transfer, acesta nu depinde doar de el.
Cel mai bun meci pentru Stanciu la naţională în 2018 a fost remiza cu Serbia: "Cred că meciul cu Serbia, de la Belgrad, încheiat la egalitate, 2-2. A fost un meci bun şi pentru mine, am reuşit să marchez şi să pasez la golul lui Ţucudean. Şi pentru noi ca grup a fost un meci reuşit, am revenit de două ori şi chiar am fi putut câştiga pe final în faţa unui adversar extrem de puternic".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Stanciu este încrezător că naţionala de tineret va avea evoluţii bune la CE: "Am încredere că vor avea evoluţii bune. E drept, nu au avut prea mare şansă la tragerea la sorţi şi au căzut într-o grupă extrem de dificilă. Cred totuşi că au demonstrat atât în preliminarii, cât şi în amicalul cu Belgia că se pot învinge pe oricine. În plus, cred că principalul lor atu este prezenţa lui Mirel Rădoi pe banca tehnică".
"În primul rând aş dori să le mulţumesc suporterilor noştri pentru că au fost alături de noi, indiferent de locul disputării partidei. I-am simţit mereu aproape de noi. Din păcate, în campania pentru Liga Naţiunilor am avut două partide fără spectatori şi în care am fi avut nevoie de sprijinul acestora. Pentru partidele din preliminariile pentru Euro îmi doresc să umple stadionul de fiecare dată şi să ne susţină necondiţionat, apoi, la final, atât noi, cât şi ei să fim fericiţi şi să sărbătorim împreună calificarea", a fost mesajul lui Stanciu pentru fanii echipei naţionale.
Când era mic, Nicolae Stanciu primea multe dulciuri de sărbători, însă mingea nu i-a lipsit niciodată.
Zece goluri are marcate Nicolae Stanciu în tricoul primei reprezentative. Patru dintre acestea le-a reuşit în 2018, cu Israel, Chile, Serbia şi Lituania.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: stanciu, nationala, euro 2020, cehia, sparta praga