Mijlocaşul central Nicolas Popescu (19 ani), fiul lui Gică Popescu, a fost transferat de FC Voluntari de la Farul Constanţa.
Nicolas Popescu a dat din casă! De ce a plecat de la Farul
Fiul lui Gică Popescu, Nicolas Popescu (19 ani), a apucat să debuteze în fotbalul mare la Farul Constanţa, dar nu l-a convins pe Hagi că merită să fie om de bază pe litoral. Aşadar, acesta a decis să se transfere la o altă echipă din Liga 1.
În cele şapte apariţii pe care le-a însumat în tricoul echipei ”Regelui”, Popescu jr. s-a aflat pe teren, de fapt, doar 109 minute, motiv pentru care a decis să părăsească clubul.
Şi a ales să meargă la FC Voluntari, sub comanda lui Liviu Ciobotariu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Am ajuns la un club serios, avem condiţii foarte bune. Mi-am dorit să joc, să vin la un club unde am posibilitatea să mă dezvolt ca jucător. Aveam nevoie să joc şi sper să primesc minute. Sunt creativ, tehnic, restul sper să vadă lumea.
Dorinţa de a juca a fost motivul principal pentru care am ales să plec de la Farul”, a spus Nicolas Popescu, într-un interviu acordat pentru clubul din Ilfov.
Cotat la 100.000 de euro de transfermarkt, suma de transfer plătită de Voluntari Farului pentru Popescu nu a fost dezvăluită.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nicolas popescu