Noul antrenor al lui U Craiova 1948, Nicolo Napoli, a vorbit despre revenirea în Oltenia, dar şi despre salvarea echipei de la retrogradare.
Nicolo Napoli, despre revenirea la U Craiova 1948
Adrian Mititelu a schimbat antrenori pe bandă rulantă de la începutul sezonului. Adrian Mutu, Flavius Stoican, Eugen Trică şi interimarul Dan Vasilică au eşuat, iar Nicolo Napoli a venit la echipă, pentru a salva situaţia.
"A opta dată sunt ajuns aici. Eu vin mereu, am fost aici mult timp.Şi staff-ul, şi suporterii, şi toată lumea care lucrează la club muncim să salvăm echipa de la retrogradare. Am găsit fotbalişti care au lucrat cu mine, în urmă cu doi ani, în urmă cu trei ani, acum mult timp, când eram liga a patra.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu sunt convins că jucători actuali se poate salva echipa de la retrogradare. În clasament se fac victoriile şi punctele, astea ne urcă în clasament, dar realist vorbind este greu. E greu că suntem pe locul de baraj acum, dar avem nevoie să facem meciuri bune, să adunăm cât mai multe puncte până la finalul campionatului.
Am încercat să facem câteva antrenamente pentru două, trei tipuri de joc. Avem puţin timp, deja ne gândim la meciul cu Farul, care e o echipă foarte bună", a declarat antrenorul italian al lui U Craiova 1948.
Deşi a pornit cu speranţe mari şi chiar anunţa că rivalizează la buget cu FCSB şi CFR Cluj, U Craiova 1948 a picat în clasamentul Ligii 1, iar în acest moment e pe locul 14, cu doar 19 puncte acumulate după 21 de etape.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nicolo napoli, u craiova 1948