You are here:

Nicuşor Bancu a recunoscut după finala de la Sibiu: "Ştiam că avem o şansă mare"

Nicuşor Bancu a recunoscut după finala de la Sibiu: "Ştiam că avem o şansă mare"
Comentarii

Universitatea Craiova a câştigat Cupa României după ce a învins Universitatea Cluj la loviturile de departajare, scor 6-5, miercuri seară, la Sibiu.

Căpitanul Craiovei, euforic după finala Cupei României

"Un joc încâlcit, dar era normal, o echipă a Clujului foarte bună. Ne aşteptam să fie aşa meciul, nu e uşor să fie contra lor. Ştiam că, dacă ajungem la penalty-uri, avem o şansă mare, Popică mereu ne salvează. Am încercat să stăm bine şi defensiv, ştiam că joacă pe contre, au jucători rapizi şi buni pe flancuri. Am încercat să găsim şi noi spaţii, dar, cum am zis, n-a fost aşa spectaculos acest joc, dar ne-am atins obiectivul.

Pentru mine e ceva fantastic, e a treia Cupă pentru mine, meritam acest trofeu. Nu pot spune că cei de la Cluj nu-l meritau, au avut un parcurs bun, dar norocul a fost de partea noastră în această seară.

(n.r. Titlul în Superliga) Cred că e cel mai important trofeu, atât pentru noi, cât şi pentru toată suflarea oltenească. Ne bucurăm puţin aici, apoi ne gândim la meciul din campionat, vor veni să-şi ia revanşa”, a spus Nicuşor Bancu.

U Cluj - U Craiova 0-0 (5-6 d.l.d.d.)

La Sibiu, într-o finală atât de aşteptată, între cele mai bune echipe ale sezonului, conform clasamentului, Baiaram a încercat primul să îşi regleze tirul, trimiţând cu capul, pe lângă poartă, în minutul 8. 

Clujenii au avut apoi un gol anulat de VAR, pentru ofsaid, în minutul 26, la Macalou, şi, după şutul peste poartă expediat de Băluţă în minutul 33, meciul s-a mai stins. Imprecizia a rămas cuvântul de ordine şi în partea a doua, iar Drammeh a şutat pe lângă poarta lui Laurenţiu Popescu, în minutul 50, pentru ca în minutul 64 Mikanovic să nu prindă nici el spaţiul porţii.

Gertmonas a intervenit foarte bine în minutul 79, la execuţia lui Mekvabishvili şi, cu 0-0 după 90 de minute, partida a intrat în prelungiri. Mendy a reluat cu capul, puţin pe lângă, la centrarea lui Mikanovic, din minutul 99, iar în contrapartidă Gertmonas a respins şutul lui Al Hamlawi, din minutul 101.

Şapte minute mai târziu, Mendy nu a ajuns la centrarea lui Stanojev, în faţa porţii şi câştigătoarea trofeului s-a decis la lovituri de departajare. Al Hamlawi a deschis seria, înscriind în dreapta lui Gertmonas. Ovidiu Bic a marcat şi el, iar Carlos Mora l-a imitat. Golgeterul Jovo Lukic nu s-a dezminţit şi l-a învins pe Laurenţiu Popescu, în timp ce Samuel Teles a adus în avantaj Craiova.

Veteranul Chipciu a înscris pe centrul porţii şi a făcut 3-3. Romanchuk a marcat cu emoţii, după ce Gertmonas a atins mingea, iar Oucasse Mendy a egalat la 4. Mekvabishvili a înscris cu siguranţă, dar Atanas Trică a transformat şi a fost 5-5 după prima serie de penalti-uri. De aici s-a mers cap la cap, iar Alexandru Creţu a înscris, în timp ce Laurenţiu Popescu a apărat şutul lui Iulian Cristea şi Universitatea Craiova a cucerit a treia Cupă a României în ultimii nouă ani, după cele din 2018 şi 2021.

 

Afla mai multe despre: craiovacupa românieibancu 

viewscnt
Articole similare