You are here:

Nistor, un adevărat lider: "Îmi cer mii de scuze pentru ce au făcut suporterii noştri"

Nistor, un adevărat lider: "Îmi cer mii de scuze pentru ce au făcut suporterii noştri"

Dinamo București

Comentarii

Căpitanul echipei Dinamo, Dan Nistor, şi-a cerut scuze pentru reacţia avută de fanii formaţiei din "Ştefan cel Mare", la momentul de reculegere ţinut în memoria lui Cristian Ţopescu. Cei 200 de suporteri dinamovişti prezenţi la meciul de la Voluntari cu Juventus au stricat momentul respectiv şi au scandat împotriva rivalilor.

"Ne bucurăm că am reuşit să acumulăm încă trei puncte. Îmi pare nespus de rău pentru acel moment neplăcut de la începutul meciului. Mă refer la acel moment de reculegere. Îmi cer mii de scuze pentru ce au făcut suporterii noştri. Aşa au reacţionat ei la momentul acela. Îmi pare nespus de rău şi sper să nu se mai întâmple acest lucru", a spus Nistor, la Telekom Sport.

Mijlocaşul dinamovist crede că echipa sa ar fi făcut faţă în play-off.

"Eu sunt convins că dacă eram în play-off aveam un cuvânt foarte greu de spus. Nu trebuie să ne mai uităm înapoi. Trebuie să nu mai facem greşelile pe care le-am făcut în trecut şi să câştigăm meciurile care ne-au mai rămas", a adăugat Nistor.

Cât despre faptul că nu a fost convocat la naţională, Nistor a spus: "Aşa a decis domnul selecţioner. Îi respectăm deciziile. Am văzut că la echipa naţională sunt convocaţi jucători care nu joacă la echipele lor de club. Asta e politica echipei naţionale şi le urez baftă în continuare. Sperăm ca pe viitor să facem parte din lotul echipei naţionale".

Formaţia Dinamo a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Juventus Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa zecea a play-out-ului Ligii 1. Golurile au fost marcate de Popescu '64 şi Nistor '72.

Afla mai multe despre: nistordinamoplay-out 

viewscnt
Articole similare