Preşedintele FSCB, Mihai Stoica (60 de ani), a tras primele concluzii după meciul încheiat la egalitate cu turcii de la Fenerbahce.
FCSB a remizat cu Fenerbahce, pe teren propriu, scor 1-1, în ultimul meci din grupa unică din Europa League. Yuksek a deschis scorul pentru turci (19) şi Cisotti a egalat pentru români (71).
La finalul meciului, Mihai Stoica a sublinat jocul la nivel înalt pe care l-a prestat echipa campioană a României, iar printre fotbaliştii remarcaţi cel mai mult au fost Mamadou Thiam şi Juri Cisotti, autorul golului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, preşedintele FCSB-ului a atras atenţia asupra faptului că cel mai bun jucător al lui Fenerbahce a fost portarul Ederson, adus de la Manchester City, unde a câştigat şi Liga Campionilor din postura de titular.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
“Da, era greu de crezut că la 1-1 un portar de talia lui Ederson să tragă de timp şi să ia galben. Bine, el a tras de timp din prima, înseamnă că a simţit ceva şi cred că a fost cel mai bun jucător al lor, aşa a fost.
Sunt convins că e cea mai bună evoluţie în Europa a echipei noastre de la returul cu PAOK de acum un an, aproape un an.
Fără Bîrligea, fără Tănase, cu Ngezana, care a spus că încearcă să joace că se simţea obosit psihic, fără bancă, dar cu o dăruire extraordinară şi cu câţiva jucători care au spart plafonul, pentru că Thiam.
Regretul la meciul ăsta e că n-a marcat Mamadou Thiam, că a făcut un meci excepţional, pentru că-i spuneam şi patronului că e un jucător care se antrenează foarte bine şi care merită să joace, chiar merită să joace.
Era greu de crezut şi că dacă băteam mergeam mai departe cu golaverajul pe care-l avem, dar în a doua repriză am intrat poate chiar mai bine.
În minutul 63 l-am pierdut pe Darius Olaru, care are o lovitură la gleznă, sper să nu fie nimic grav. Nu era normal să insiste şi să rişte o accidentare mai gravă, cu Toma în locul lui şi cu distribuţia asta am reuşit să marcăm.
În afară de triunghiul făcut de Octavian Popescu, cu Toma şi centrarea lui Risto, cu finalizarea de excepţie a unui fotbalist de excepţie.
Juri Cisotti, când te uiţi la el, Ofri Arad credea că e cel mai tânăr jucător din echipă. Când te uiţi la spui ce ar putea face băiatul ăsta, dar când realizezi cât fotbal ştie şi cât de inteligent este.
Este mijlocaş central, care când joacă aripă ştie să atace spaţii, ştie să vină în cadrul porţii. Sunt puţin mâhnit, că puteam să câştigăm. Baba Alhassan a făcut un joc consistent, a fost foarte puternic în dueluri, i-a pasat excepţional lui Darius Olaru şi ocazia a fost monumentală, faza a curs extraordinar.
Noi am fost superiori lui Fenerbahce, o echipă foarte bună, dar noi am fost mai buni şi asta trebuie să înţeleagă băieţii din meciul ăsta şi suporterii noştri, că echipa asta are un potenţial extraordinar, iar acest potenţial trebuie să iasă în campionat, să arătăm că suntem echipa care merită să ajungă în play-off”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
FCSB, veste bună după eliminarea din Europa League. Florin Tănase, aşteptat să revină
Totodată, oficialul campioanei României a mai scos în evidenţă un aspect pozitiv după ultimul meci european din acest sezon, anume faptul că jucătorii nu s-au accidentat foarte grav. El a anunţat şi când va reveni Florin Tănase.
“Sunt uşurat că n-am mai pierdut jucători, că Europa ne-a costat anul trecut. Suntem bine din punctul ăsta de vedere şi îi aşteptăm pe Florin Tănase şi Ofri Arad.
Florin Tănase cred că va fi şi duminică, Ofri probabil că va debuta cu Botoşani, probabil, că el decide. Se vede că nu are ritm şi e păcat să fie aruncat în luptă şi să nu fie nici măcar la 80% din potenţial.
Nu ne pierdusem încrederea în fotbalişti, că îi vedem zilnic, dar era posibil ca blocajul mental să dureze. Nu mai au voie să fie blocaţi mental.
Trebuie să mergem din victorie în victorie în campionat că aşa ajungem în play-off, că ştim că acolo putem urca mai mult decât se preconizează de către mai mulţi specialişti.
Azi, Târnovanu a fost excepţional, da, de pus în ramă, a apărat excepţional. Au fost doi portari buni.
Ieşim cu fruntea sus, că şapte puncte nu sunt puţine în competiţia asta, dar acum cred că am fi meritat nouă puncte”, a mai spus preşedintele de la FCSB, Mihai Stoica.
Afla mai multe despre: fcsb, mihai stoica, uel








