CFR Cluj a ajuns în situaţia lui Dinamo. Cele două cluburi reprezintă focare de infectare, iar ultimele veşti venite dinspre campioana Ligii 1 sunt îngrijorătoare. Peste 20 de jucători s-ar fi infectat cu noul coronavirus.
Număr alarmant de cazuri de infectare la CFR Cluj
Alexandru Păun a fost primul fotbalist depistat pozitiv cu noul coronavirus, de la CFR Cluj, dar din acel moment situaţia a escaladat. De-a lungul ultimelor zile, numărul de cazuri a crescut în cadrul clubului.
Conform Looksport.ro, CFR Cluj numără peste 20 de cazuri de COVID-19, în rândul echipei, angajaţilor clubului şi a staff-ului tehnic. Printre ultimii fotbalişti infectaţi sunt: Billel Omrani şi Mike Cestor. Ionuţ Ivaşcu, juristul clubului, ar fi şi el infectat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, CFR Cluj are parte şi de veşti bune. Cristian Bălgrădean, Cătălin Golofca şi Claudiu Petrila au fost testaţi a treia oară şi au ieşit negativi, informează ProSport. Asta înseamnă că pot părăsi spitalul şi vor fi nevoiţi să stea acasă, în izolare, timp de 14 zile.
Fotbaliştii cu COVID-19 şi anunţaţi oficial de CFR Cluj:
- Adrian Păun (fotbalist)
- Grzegorz Sandomierski (fotbalist)
- Damjan Djokovic (fotbalist)
- Cristi Manea (fotbalist)
- Bogdan Aldea (preparator fizic)
- Costin Curelea (antrenor secund)
- Cristian Moldovan (antrenor de portari)
- Cristian Dragotă (preparator fizic)
- Radu Pralea (kinetoterapeut)
- Dan Petrescu (antrenor)
- Giedrius Arlauskis (fotbalist)
- Lacina Traore (fotbalist)
Dinamo, situaţie asemănătoare cu cea de la CFR Cluj
În plină luptă pentru evitarea retrogradării, "câinii" au peste 20 de cazuri confirmate de COVID-19 şi au intrat în izolare pentru 14 zile, nemaifiind programaţi la meciurile din Liga 1.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, joi, comentând numeroasele cazuri de COVID-19 din Liga I, că a solicitat Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal luarea unor măsuri şi aplicarea unor sancţiuni pentru stoparea acestui fenomen.
"E clar că avem deja un fenomen, cel mai important lucru este să nu ne permite niciun fel de relaxare, pentru că potenţialul de a se extinde este mare. Nu putem invoca accidente sau situaţii care ţin de hazard când vorbim de 14-15 infectări cu coronavirus la o echipă. Sunt nişte reguli care ar trebui să definească activitatea unor sportivi profesionişti care sunt sigur că îşi doresc să termine această competiţie. Le-am solicitat celor de la FRF şi LPF aplicarea unor măsuri care să verifice, să stabilească responsabilităţi, să sancţioneze anumite comportamente vizavi de cauzele care au generat aceste cazuri de COVID în fotbalul românesc şi, bineînţeles, să redreseze corabia. Pentru că până la urmă această competiţie a Ligii I trebuie să se termine pe teren. Niciun fel de decizie a anumitor foruri nu înlocuieşte munca, spectacolul, fair play-ul şi competiţia", a afirmat Stroe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, coronavirus, coronavirus cfr cluj