You are here:

Noi detalii despre procesul morţii lui Diego Maradona! Ce pedepse riscă acuzaţii

Noi detalii despre procesul morţii lui Diego Maradona! Ce pedepse riscă acuzaţii

Fotbal internațional

Comentarii

Procesul în care opt angajaţi din domeniul sănătăţii sunt acuzaţi de "omucidere prin neglijenţă" în cazul morţii lui Diego Maradona a fost amânat din octombrie 2024 până în martie 2025, a anunţat joi presa argentiniană, potrivit Reuters.

Un tribunal din San Isidro, un oraş de la periferia Buenos Aires, a acceptat cererea a trei dintre cei opt inculpaţi de a amâna pentru a doua oară procesul, programat iniţial pentru 4 iunie şi care trebuia să înceapă la 1 octombrie.

Procesul va începe în data de 11 martie, a anunţat ziarul argentinian La Nacion.

Marele fotbalist, care a condus Argentina la un al doilea titlu mondial în 1986, a murit la vârsta de 60 de ani în noiembrie 2020, din cauza unei insuficienţe cardiace, după ce fusese supus unei operaţii pe creier cu câteva zile înainte.

Printre persoanele acuzate de moartea fostului jucător de la Boca Juniors şi Napoli se numără neurochirurgul, psihologul, psihiatrul şi asistentele sale medicale, care ar putea primi pedepse cu închisoarea cuprinse între opt şi 25 de ani.

Afla mai multe despre: diego maradonaprocesdecesacuzatipedepsedetalii 

viewscnt
Articole similare