Karolina Pliskova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost învinsă, joi, cu scorul de 4-6, 7-6 (3), 7-6 (2), de australianca Ashleigh Barty, locul 37 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan.
Barty s-a impus după un meci care a durat două ore şi 31 minute. Pliskova a reuşit, la scorul de 4-5 în decisiv, să revină de la 40-0 pe serviciul adversarei ei. Însă cele trei mingi de meci salvate atunci nu au fost suficiente pentru ca sportiva din Cehia să câştige întâlnirea. Barty va evolua în semifinale cu spaniola Garbine Muguruza sau cu letona Jelena Ostapenko, locul 10 WTA.
Dacă ar fi câştigat acest meci, Pliskova ar fi urcat pe locul 2 în clasamentul WTA, iar Simona Halep ar fi coborît pe poziţia a treia. Pliskova avea şanse de a reveni pe locul I WTA dacă ar fi câştigat Wuhan Open şi acualul lider, spaniola Garbine Muguruza, prezentă şi ea în sferturi, nu ar fi ajuns în semifinale.
În urma victoriei lui Barty, clasamentul WTA de luni nu va suferi modificări în partea sa superioară: Muguruza va fi prima, Halep a doua, ucraineanca Elina Svitolina, care nu participă la turneul de la Wuhan, va continua pe locul 3, iar Pliskova pe 4.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Următorul turneu important se va desfăşura săptămâna viitoare la Beijing, China Open, o competiţie de categorie Premier Mandatory.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: wuhan, simona halep, tenis, karolina pliskova