Miguel Cardoso a fost prezentat, marţi, ca noul antrenor al echipei Celta Vigo, dar tehnicianul portughez a încurcat formaţia din LaLiga cu Deportivo La Coruna. Cardoso a fost secundul lui Domingos Paciencia la Depor, în sezonul 2012-2013.
"Un mare mulţumesc preşedintelui, conducerii sportive că au crezut în mine şi în echipa mea tehnică, e o onoare să antrenez Real Club Deportivo... Celta", a spus portughezul, potrivit mundodeportivo.com.
Gafa noului antrenor al Celtei este una extrem de mare, cunoscută fiind rivalitatea dintre cele două echipe.
Antrenorul Antonio Mohamed a fost demis de la Celta Vigo, după înfrângerea suferită, acasă, scor 2-4, cu Real Madrid, şi înlocuit cu Miguel Cardoso, fostul tenician al echipei lui Ciprian Tătăruşanu, FC Nantes.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După 12 etape, Celta este pe locul 14, cu 14 puncte, la patru puncte de primul loc retrgradabil, 18, ocupat de Leganes.
Cu argentinianul Mohamed, 48 de ani, Celta începuse bine campionatul, învingând pe Ateltico Madrid, la 1 septembrie, în etapa a III-a, dar de atunci formaţia galiciană nu a mai câştigat decât un meci, în toate competiţiile. Mohamed era în funcţie din 22 mai şi avea contract valabil doi ani.
Cardoso, 46 de ani, a plătit de asemenea cu postul său lipsa rezultatelor la FC Nantes. La 1 octombrie, după opt etape, el a lăsat FC Nantes pe locul 19, retrogradabil, cu şase puncte.
În cariera lui, tehnicianul portughez a mai antrenat ca principal doar pe Rio Ave, fiind secund la numeroase formaţii, printre care Braga, Sporting Lisabona, Deportivo La Coruna şi Şahtior Doneţk. La clubul ucrainean, Cardoso a antrenat şi echipa de tineret, pe vremea când directorul tehnic era Mircea Lucescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: celta vigo, miguel cardoso