Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Noul Messi”, trecut şi prin Superligă, s-a ”prăbuşit” sub presiunea aşteptărilor. Fostul jucător al Barcelonei se pregăteşte de retragere

”Noul Messi”, trecut şi prin Superligă, s-a ”prăbuşit” sub presiunea aşteptărilor. Fostul jucător al Barcelonei se pregăteşte de retragere galerie foto
Comentarii

Îl mai ţineţi minte pe fotbalistul israelian Gai Assulin? A jucat la Barcelona în urmă cu mai bine de un deceniu şi era comparat, ca talent, cu argentinianul Lionel Messi.

Gai Yigaal Assulin a ajuns la 31 de ani şi, deja, se pregăteşte de retragere. La ultimele două formaţii pentru care a evoluat a dat mare chix, iar în acest moment este liber de contract.

  • Mai exact, din vara lui 2022, fotbalistul care la 17 ani debuta în naţionala Israelului şi la Barcelona a rămas fără angajament.

Gai Assulin, una dintre cele mai mari dezamăgiri din istoria ”La Masia”

Gai Assulin a fost cel mai bun jucător al Barcelonei B, în sezonul 2007/2008, sub comanda lui Pep Guardiola, iar tehnicianul avea să-l promoveze la prima echipă, în momentul în care şi el a făcut pasul către seniori.

  • S-a accidentat grav şi a ratat sezonul 2008/2009, dar a revenit stagiunea următoare şi a debutat pentru Barcelona în Cupa Spaniei, la doar 18 ani.

La finele sezonul 2009/2010, nemulţumit că nu a primit mai multe şanse la prima echipă, Assulin şi-a reziliat contractul şi a ajuns la Manchester City, unde nu avea să bifeze niciun minut.

A urmat, apoi, un adevărat periplu prin Europa, însă nicăieri nu şi-a atins potenţialul pe care specialiştii în considerau că mijlocaşul îl are.

A mai fost legitimat la Brighton, Granada, Mallorca, Hapoel Tel-Aviv, Kairat, iar în sezonul 2019 a ajuns la Poli Iaşi, formaţie care pe atunci evolua în Liga 1.

După şase meciuri şi zero reuşite sportive, moldovenii au reuşit, cu greu, să-i rezilieze contractul, iar fotbalistul a ajuns din nou liber de contract.

După plecarea de la Poli Iaşi, Gui Assulin s-a transferat la...Crema! O formaţie din liga a patra a Italiei.

  • 14 meciuri, 2 goluri şi 3 pase de gol a reuşit la Crema.

După alte şase luni fără contract, Assulin îşi găseşte un nou angajament în Italia, la Unipomezia, însă nici acolo nu joacă, iar după doar şase luni, italienii îi reziliază contractul.

Aşadar, la doar 31 de ani, Gui Assulin a ajuns, din ”urmaşul” lui Lionel Messi, un jucător refuzat chiar şi echipele din liga a patra italiană, iar în acest moment nu mai lipseşte decât anunţul retragerii sale din activitate.

Cum s-a terminat aventura lui Assulin la Poli Iaşi

La începutul toamnei din 2019, Poli Iaşi anunţa cu surle şi trâmbiţe transferul fotbalistului israelian Gai Assulin, un fotbalist considerat, la un moment dat, unul dintre cei mai promiţători fotbalişti din lume.

Mijlocaşul venea din postura de jucător liber de contract, după o ultimă experienţă în Kazahstan, dar venea cu promisiunea că gata, s-a maturizat  şi vrea să-şi relanseze cariera.

Ieşenii l-au crezut şi i-au pregăti un contact beton, lucru pe care avea să-l regrete. Fotbalistul a semnat contractul pe două sezoane, cu obligativitatea de mărire salarială după primul sezon.

Gai Assulin şi-a intrat greu în ritm, până s-a pus la punct fizic, până s-a acomodat, şi-a pierdut şansa de a fi om de bază. A bifat doar patru meciuri în Liga 1, totalizând 67 de minute, iar conducătorii celor de la Poli Iaşi s-au convins de seriozitatea lui.

Ieşenii s-au lovit de refuzul jucătorului de a pleca după primul sezon. Avea 3.000 de euro salariul lunar, într-o perioadă în care la Poli Iaşi se anunţa falimentul, însă contactul jucătorului stipula faptul că în sezonul următor, salariul va creşte la 3.500 de euro. Aşa că fotbalistul nu s-a gândit nicio secundă că ar vrea să plece. Mai ales cu mâna goală.

Într-un final, conducătorii celor de la Poli Iaşi au reuşit să-i rezilieze contractul fotbalistului israelian, care s-a ales din România cu aproximativ 50.000 de euro, pentru 131 de minute în tricoul ieşenilor, dacă punem la socoteală şi cele 45 de minute din Cupa României.

Afla mai multe despre: gui assulinbarcelonamessi 

viewscnt
Articole similare