În 2016 a debutat în Serie A, în următorul sezon a devenit un om de bază la Fiorentina, iar acum este dorit de granzii Italiei. Este cazul lui Federico Chiesa (20 de ani), fiul fostului internaţional italian Enrico Chiesa.
Jucătorul este dorit de Juventus încă de când evolua la echipa Primavera a trupei "Viola" şi ultimul asalt al campioanei Italiei a fost chiar în această vară, atunci când "Bătrâna Doamnă" l-a cedat pe croatul Pjaca la rivalii din Serie A. În urma mutării, oficialul bianconero, Beppe Marotta, a încercat să forţeze mâna familiei Della Valle, fără reuşită însă.
Chiar dacă este dorit şi de Inter, rivala AC Milan ar fi intrat în pole position pentru transferul tânărului mijlocaş, notează duminică Gazzetta dello Sport. Clubul antrenat de Gennaro Gattuso bifează toată cerinţele în ochii familiei jucătorului, din moment ce milanezii au în plan revenirea în vârful campionatului italian, dar şi în cea mai importantă competiţie din Europa. În plus, idolii jucătorului sunt legendele "rossonero", Andriy Shevchenko şi Kaka.
Anul acesta a debutat Chiesa în "squadra azzurra" şi deja are şase prezenţe. În ultimul meci, cel din Liga Naţiunilor cu Polonia, fotbalistul lui Fiorentina a intrat din poziţia de rezervă şi a obţinut penalty-ul din care a egalat Jorginho.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
45 de milioane de euro este cota lui Federico Chiesa conform transfermarkt.com. În sezonul precedent de Serie A a jucat în 36 de partide, a înscris de şase ori şi a oferit opt pase decisive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: federico chiesa, juventus, inter, ac milan, fiorentina, italia