Risto Radunovic, noul transfer al FCSB-ului, se declară impresionat de condiţiile în care se antrenează echipa, în Antalya. Fundaşul transferat de la Astra speră ca finalul sezonului să devină campion al României.
Risto Radunovic este singurul transfer pe care FCSB l-a făcut până acum. Fundaşul stânga în vârstă de 28 de ani a fost adus de la Astra şi se declară impresionat de ceea ce a găsit la FCSB. Radunovic spune că sunt toate condiţiile pentru ca FCSB să câştige titlul în acest sezon.
”Sunt mulţumit că am ajuns la un club atât de mare. Au trecut repede 7 zile, am muncit bine şi nu am simţit când a trecut timpul. Se lucrează bine, avem toate condiţiile aici în Antalya, toate condiţiile şi de antrenament, şi de refacere şi e foarte bine, super OK. Pot să zic că se lucrează foarte bine, foarte tare, cu tensiune mai mare decât am lucrat eu.
(Ai venit cu gândul de a deveni campionul României?) Da, sigur că asta e cel mai important că dacă jucăm la un club atât de mare să câştigăm trofee şi asta e ambiţia mea, că câştigăm cele mai multe trofee. M-au primit extraordinar şi nu am ce să zic pentru că m-au primit super”, a declarat Risto Radunovic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB este singura echipă din Liga 1 care a ales un cantonament în străinătate, în această perioadă. Echipa lui Toni Petrea se pregăteşte în Antalya şi va reveni chiar înainte de meciul cu Astra, programat pe 15 ianuarie şi transmis live de Telekom Sport 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: radunovic